Könskriget - Războiul sexelor

... sau povestea ascensiunii feminazismului de facto în doctrină de partid şi de stat în Suedia.
Riksorganisationen för Kvinnojourer och tjejjourer i Sverige sau, cum ar veni pe româneşte în traducere şi adaptare Organizaţia Naţională a Adăposturilor pentru femei din Suedia, pe scurt, ROKS.
ROKS este o organizaţie fascist-feministă care şi-a impus dogma în aparatul de stat suedez.
Documentarul Könskriget a fost făcut în 2005 de jurnalista de investigaţii Evin Rubar şi este şi în prezent singura investigaţie jurnalistică onestă făcută vreodată despre feminismul de stat suedez. Filmul de aproape două ore, în două episoade, explică legăturile pe care le are ROKS şi feminazismul pe bune de tip SCUM Manifesto sau Redstockings cu politica mare din Suedia, în special cu Partidul Social Democrat din această ţară.
Nu o să mai fac niciun comentariu suplimentar. Vă las să vedeţi documentarul şi ulterior am să scriu separat un articol despre acest documentar şi despre ROKS în general.
Am urcat documentarul şi pe Youtube, împărţit în 12 părţi, câte 6 pentru fiecare episod. Partea I din primul episod se găseşte aici iar partea I din al doilea episod se găseşte aici - continuările ar trebui să le găsiţi după aceea uşor în zona "featured videos".
Ambele filmuleţe sunt în limba suedeză, au aproximativ 57 de minute, au porţiuni în limba norvegiană şi conţin implicit subtitrare în limba română.
Vă doresc vizionare plăcută, veţi avea nevoie.
În cazul în care browser-ul dumneavoastră nu sportă H.264 şi nu puteţi vedea filmuleţele de aici, mergeţi la link-urile originale de pe vimeo. Episodul 1 poate fi văzut dând click aici, iar episodul 2 dând click aici.
Episodul 1:


Şi episodul 2:


V-aş ruga, dacă puteţi şi dacă vă mai ţin nervii, să lăsaţi şi o impresie în comentarii.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

Cum câştigă statul de fiecare dată

Se insinuează deseori că disputa stânga-dreapta sau politicile de stânga sau dreapta sunt o iluzie. Acesta este un truc conceput pentru a distrage oamenii de la a încerca să atingă o societate cu adevărat voluntaristă. „De ce?” ar întreba unii. Pentru că ideologiile sunt diferite, unele chiar complet opuse. În timp ce avem un sistem în care câmpul de bătaie este substituit de urna de vot, ambele tabele sunt blocate într-o luptă surdă. Între timp, cei care operează la nivel statal sau guvernamental, culeg roadele birocrației, forțându-i pe toți să îndure promisiunile deșarte de reformă politică, economică sau socială.

Între timp, politicienii de carieră mulg ugerul societății până la ultima picătură. În ciuda acestui aspect, nu se schimbă faptul că stânga și dreapta sunt diametric distincte:

Stânga crede într-o economie planificată, deseori adoptată prin Keynesianism și prin redistribuirea resurselor prin progresivism. Aceasta duce la limitarea deținerii de proprietăți sau la o proprietate colectivă absolută. Acolo unde proprietatea este limitată, apar și taxele mari precum și limitele constrângătoare cu privire la transmiterea bogăției prin moștenire. În același timp, guvernul este o instituție umflată cu un aparat birocratic mare iar asta poate duce și la un sector public care minimalizează piața sau la un guvern care controlează toate mijloacele de producție.
Dreapta s-a fondat pe baza principiului laissez-faire, un sistem de libertate de interacțiune în piață prin schimb voluntar de bunuri, în special prin tranzacții monetari. Drepturile privind proprietatea individuală sunt esențiale pentru succesul acestui sistem, legea contractului fiind zona cheie care întărește deținerea individuală de bunuri. În mod tradițional, dreapta a militat mereu pentru o birocrație restrânsă care deseori însoțește un nivel scăzut al taxelor și un amestec limitat al guvernului în viața cetățeanului.
Prima diagramă este ilustrația de bază privind modul de operare al paradigmei stânga-dreapta. Pentru a dezvolta pe acest fundament, trebuie să mergem înapoi la debutul revoluției industriale și să vedem ce reprezentau stânga și dreapta atunci:

Când a venit revoluția industrială în timpul secolului al XVIII-lea, a început să prindă contur și paradigma stânga-dreapta. În timpul perioadei feudale, lumea era prinsă într-un stil despotic de conducere printr-un sistem de caste. Dacă te nășteai țăran, mureai țăran. Dacă te nășteai nobil sau lord, cel mai probabil mureai tot așa. Monarhul era vârful ierarhiei și se baza pe consilieri/sfătuitori în timp ce biserica își menținea la rându-i influențele majore.
Când a început să prindă contur democrația la începutul revoluției industriale, în față au ieșit două ideologii politice - conservatorismul și liberalismul clasic. Conservatorii credeau în limitarea schimbării sociale - vechea zicală „dacă nu-i stricat, nu-ncerca să-l repari” este foarte potrivită pentru a înțelege logica acestei ideologii. Este într-adevăr de dat crezare în parte noțiunii potrivit căreia schimbarea s-ar putea să nu fie totdeauna spre bine. Pe de altă parte însă mereu a fost dificil de tolerată rigiditatea conservatorismului,

Liberalii clasici erau, totuși, progresiști social și deschiși la potențialele schimbări în societate. Multe feministe timpurii erau liberale clasice, la fel ca și alți pledanți pentru terțe drepturi ale omului, precum cei care credeau în votul universal și abolirea votului cenzitar. Dar cam aici se încheiau diferențele. Atât liberalii clasici cât și conservatorii credeau că piața treabuie să fie liberă, că trebuie respectată proprietatea individuală și că trebuie menținută o birocrație scăzută, sau cel puțin mult mai scăzută decât orice variație din ceea ce vedem astăzi. Birocrația crește în continuu totuși și crește de la începutul revoluției industriale. Și există un motiv principal pentru care se întâmplă asta - socialismul.

Apariția socialismului a concis aproape impecabil cu revoluția industrială de vreme ce muncitorii erau preocupați de abilitatea lor de a controla mijloacele de producție. Însă inițial acest aspect a avut o influență foarte limitată, în special pentru că democrația n-a fost imediat un drept pentru fiecare cetățean. Inițial votul a fost limitat la cei care dețineau proprietăți (cenzitar). Asta poate părea dur dar raționamentul din spatele acestei măsuri a fost acela că dacă secțiunile sărace ale societății ar avea dreptul la vot, atunci acestea vor crește mărimea guvernului prin programe de asistență socială, astfel ducând la o povară pentru libertatea individuală prin crearea unui stat ultraintruziv. Acest aspect a ținut paradigma stânga-dreapta similară în ceea ce privește viziunea economică și drepturile de proprietate precum și vis-a-vis de dimensiunea aparatului birocratic.

În secolul al XX-lea, votul universal a început să fie adoptat în mai toate țările din vest. Odată ce fiecare persoană putea vota, socialismul a preluat imediat frâiele în Europa. Pe lângă revoluțiile din sec. XX, cea mai cunoscută și profundă fiind cea din Rusia din 1917, acest aspect a dus la o creștere dramatică a mărimii și scopului guvernului în viețile indivizilor. În restul țărilor din vest oamenii au pornit la război ideologic prin urna de vot și sistemul statist de două partide a beneficiat enorm.

Inițial cele două partide principale din Marea Britanie erau Partidul Conservator și Partidul Liberal. Acest aspect a rămas constant pe aproape întreg parcursul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Partidul Laburist, ca partid de stânga și de opoziție față de Partidul Conservator, a devenit într-un final mai popular decât Partidul Liberal.

Acest aspect a dus la o transformare a Partidului Liberal în Partidul Liberal-Democrat printr-o fuziune cu Partidul Social Democrat. (Parcă începe să semene cu ce-i la noi, nu?) Transformări similare au avut loc cam peste tot în vest, marcând semnul morții liberalismului clasic ca filosofie populară în detrimentul a aceea ce unii numesc liberalismul modern. Această nouă mișcare nu are aproape nicio asemănare totuși cu liberalismul clasic, atâta timp cât socialismul a reușit constant să coopteze tot ce a atins de-a lungul timpului. Acesta este și motivul, poate cel mai important, pentru care socialiștii nu pot fi niciodată subestimați.

În timpul anilor 60 ai secolului trecut, radicalizarea societății a devenit omniprezentă. Acest aspect a avut ca rezultat agățarea ideologilor marxiști de mișcările pentru drepturile civile, punând paie pe foc la nemulțumirile sociale putând astfel coopta statul. Această mutare a schimbat stânga paradigmei politice și mai mult în ceea ce ulterior avea să fie numită Noua Stângă.

Socialismul, prin natura sa, a împins spectrul politic mai mult spre stânga, lăsând liberalismul clasic în centrul paradigmei politice, undeva între stânga și dreapta centrului, cel puțin pe probleme sociale. Pe măsură ce noua stângă a luat ființă doctrina corectitudinii politice a devenit scopul central către care s-a concentrat. Nimic nu avea să mai fie la fel vreodată, pe măsură ce stânga se opunea acum la modul radical dreptei în orice mod cu putință, chiar și prin comparație cu liberalismul clasic.

Adevărul este că socialismul este o forță de nebătut când există într-o democrație. De ce? Pentru că urna de vot mereu permite stângii să recâștige puterea undeva într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Acum stânga va crește povara datoriei guvernamentale/suverane cu timpul. Când dreapta revine la putere este aproape imposibil să facă vreo schimbare atâta timp cât are de-a face cu o opoziție radicală din partea stângii în spațiul politic. Astfel datoria suverană nu poate fi scăzută fără ca susținătorii înfocați ai stângii precum sindicatele, grupurile pentru „drepturi” civile, bugetarii, profesorii și toți cei care trăiesc din pomeni ale statului, finanțate prin redistribuirea productivității prin taxare, să se opună.
Mai mult decât atât, această stare de fapt este exact ceea ce vrea stânga. Prăbușirea capitalismului este ceea ce însuși Karl Marx a visat, dar spre deosebire de interpretarea lui, nu este un efect natural cauzat de imperfecțiunile pieței, ci un plan de strivire a interacțiunii libere în piață sufocat prin birocrație și politici economice socialiste. Un astfel de exemplu de încercare deliberată de a prăbuși capitalismul este strategia Cloward-Piven. Prin supraîncărcarea guvernului cu datorii și apoi bazarea pe protestul radicalilor când sunt încercate diferite tăieri, este imposibil să reduci mărimea și scopul guvernului, ceea ce înseamnă că dreapta progresează lent. Acesta este și motivul pentru care datoriile suverane sunt în continuă creștere de decenii întregi și după impasul întâmpinat de criza datoriilor din SUA, în vara lui 2011, pare să nu existe niciun mod de a opri această marginalizare constantă a conservatorismului fiscal.
Stângii politice nu-i pasă de ce este sustenabil. Este o ideologie bazată pe iraționalitate în care emoțiile umane de bază precum animozitatea sau gelozia sunt bine reglate într-un motor politic de eroziune de neoprit. Ideologia este foarte atractivă pentru cei care nu sunt capabili să treacă de mediocritate sau sunt prea leneși să-ncerce. Acestui grup îi vine greu să accepte că propriile deficiențe are putea fi bazate pe lipsa lor de abilitate. Prin urmare se arată cu degetul și se urlă „opresiune socială” către oricine atâta timp cât duce la mai mult colectivism, cu o eventuală culminare prin colapsul întregii societăți printr-un stat umflat și tiranic, totul pentru că „nevoile” sunt deificate. Dar adevărul e că oamenii capabili sunt cei care dau progresul uman și fie că ne place fie că nu, cei mai mulți dintre noi nu vom fi niciodată suficient de grozavi încât să oferim mai mult decât o contribuție efemeră. Înnăbușe asta și întreaga rasă umană suferă.
Există o singură cale pentru a opri cu adevărat stânga din a câștiga practic fiecare bătălie de la introducerea democrației. Statul trebuie marginalizat. Apoi fiecare ideologie în parte poate fi liberă să se exprime atâta timp cât există respect pentru principiul non-agresiunii și a drepturilor la proprietate. Asta nu înseamnă că stângiștii colectiviști nu-și pot împărți proprietatea prin termeni contractuali mutual acceptați sau să opereze mijloace de producție în sistem cooperativ în piața liberă. Dar acum stânga este cea care dorește să restrângă exprimarea tuturor celorlalți și face asta printr-un absolutism fără sfârșit.
Pe de altă parte nu este nicio îndoială că în prezent, chiar și cel mai convins conservator fiscal se zbate să obțină și să mânuiască frâiele puterii odată ajuns la nivel de stat - e ca și cum i s-ar da inelul lui Sauron. Și cine câștigă mereu când inelul statismului este pus? Statul, desigur și cei care controlează această entitate. Chiar dacă stânga câștigă mereu și dreapta mereu pierde, rezultatul este întotdeauna totalitar. Mulți birocrați știu foarte bine cum lupta dintre stânga și dreapta le servește apetitul lacom pentru putere.
Cu atât mai mult acesta e un motiv de a reduce brațul statului și de a permite oamenilor să trăiască într-o societate construită pe interacțiuni mutual-benefice. Coerciția statistă este adevărata distragere, nu paradigma stânga-dreapta. Oricine îți spune că stânga și dreapta sunt o iluzie, sau că o anumită problematică este apolitică, cel mai probabil este conștient că stânga va respinge dreapta într-un final.

„Orice organizație sau întreprindere care nu este explicit de dreapta va deveni de stânga în timp” - John O’Sullivan.

Traducerea și adaptarea: Lucian Vâlsan
Autor: RockingMrE (canal youtube)
Articolul original poate fi citit aici.

RockingMrE este cetățean britanic și, prin urmare, majoritatea articolelor sale sunt concentrate pe Marea Britanie și pe SUA. Recomand cunoscătorilor de engleză să citească și alte scrieri ale sale.

Exagerări poponărești - corectitudine politică de porc

În urmă cu aproape 4 ani am scris pe undeva prin acest blog că în momentul în care protejarea persoanelor LGBT va ajunge în extrema cealaltă, nu mă voi sfii să adresez acele situații și nu-mi va păsa dacă la acel moment voi fi numit „homofob” de către cei care din dorința de a fi cât mai „în rând cu lumea” (a se citi cât mai corecți politic) sunt dispuși să accepte orice rahat irațional venit din partea sau în numele LGBT sau a altor grupuri postulate a priori ca fiind „dezavantajate” de către societatea noastră multicultural marxistă. Acum 3 ani m-am luat explicit de cei care huleau homosexualii pentru simplul fapt că se ard pe pârț în intimitatea lor - dar am și comparat extremele protecționismului cu feminismul, asta pentru cei trei cititori care mi-au scris recent că m-am apucat să critic feminismul „din senin”.
Ei bine, acel moment a venit.
În ultimele 15 zile am citit cam o știre nouă pe zi cu situații de-a dreptul hilare în care pur și simplu toți oamenii heterosexuali au fost călcați în picioare (la figurat, evident) în numele protecției LGBT, dar cu precădere bărbații heterosexuali, ceea ce mă face să suspectez feminaziștii de serviciu în unele dintre situații. Însă cel mai tare m-au enervat două dintre aceste cazuri peste care am dat și pe care m-am gândit să vi le prezint și dumneavoastră, căci consider că e bine să fim informați atunci când luăm apărarea unei poziții și să știm unde să ne oprim - adică ceea ce nu prea știu 90% din activiști.

Cazul 1: Desenul cu familia tradițională trebuie dat jos!

La o școală dintr-un orășel american, o adolescentă de 17 ani a ales să facă un desen cu etapele vieții unui bărbat iar desenul ei se termina cu bărbatul căsătorit cu o femeie și cu un copil lângă ei.
Ghinion! Desenul nu e corect politic!
Uitați-vă la filmulețul de mai jos. Este în limba engleză și conține implicit subtitrare în limba română:


Tare, sau ce?
Aveați senzația că numai în România libertatea de exprimare în școli este inexistentă? Pfoaa... să vedeți la americani!
Până la urmă fata a decis să-și picteze până la urmă opera exact cum a intenționat, spre disperarea corecților politici din zonă. Da, a putut totuși să-și termine desenul, dar putem suspecta că a fost lăsată în pace pentru că artistul incorect politic e de sex feminin. Tot în America de Nord, dar în Canada, dacă ești de sex masculin și ești incorect politic în școală, ți-o furi rău de tot!

Cazul 2: Cuvântul „tată” ofensează poponarii - deci îl interzicem

Serios!
NHS Scoția, care e un fel de Casa Națională de Asigurări de Sănătate la noi, a decis să scoată cuvântul „tată” din publicația „Manualul pentru sarcină”, publicație scoasă pe bani publici de către instituția numită NHS și distribuită gratuit (sau la preț subvenționat) femeilor însărcinate prima dată.
Motivul? Ofensează lesbienele și pe cele care au fost inseminate artificial pentru că limbajul nu e suficient de incluziv.
Adică, hai să facem incluziune, excluzând tații - căci cui dracu îi mai pasă de tați în matriarhatul englez? Oricum, nu e primul cretinism explicit anti-masculin pe care-l face matriarhatul englez. Recent au interzis în școli sărbătorirea „Zilei Tatălui” pe motiv că ar ofensa elevii care locuiesc doar cu mamele sau elevii din „familii” lesbiene - evident, însă, „Ziua mamei” a rămas acolo.
Nu m-ar mira ca în curând să apară în DEX-ul englezesc definiția la „father” ca fiind „ceva de nedorit și nenecesar în societatea de astăzi” sau cine știe poate „ceva care constituie o insultă să întrebi pe altcineva dacă are”.
Vă invit să vedeți filmulețul făcut de Bernard Chapin, un individ cu care nu sunt de acord tot timpul, dar pe care eu unul îl apreciez foarte mult. Nici măcar în cazul acestui filmuleț nu sunt de acord cu tot ce spune dar punctează foarte bine ce este esențial în povestea asta și citează dintr-un articol din Daily Mail. Nu vă lăsați înșelați de sursa Daily Mail - știrea apare și în Telegraph sau în alte ziare britanice de prestigiu.
Filmulețul are 8 minute și conține implicit subtitrare în limba română:


Personal nu mai am nimic de spus.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

P.S.: În curând voi termina de subtitrat documentarul Könskriget (Războiul sexelor), despre feminazismul de stat din Suedia. Veți vedea procesul prin care modelul de gândire feminazist „femeile sunt bune, bărbații sunt dracu” a ajuns adevăr de stat în Suedia. După ce voi posta documentarul, o să traduc și un articol lung scris de o jurnalistă suedeză care-mi place foarte mult și care explică și mai în detaliu grotescul la care a ajuns regimul neo-marxist suedez.

De-abia de-acum pentru noi - Socialismul și statul în România

Astăzi este ziua libertății fiscale. Până astăzi, tot ce am produs a fost direct pentru stat. De-aici încolo, doar 24% (TVA-ul) din tot ce consumăm din ce producem este al statului.

E incredibil cum libertate fiscală se cheamă abia când statul nu-ți mai ia tot ci doar un sfert.
Citiți în Capital un articol foarte bun al lui Radu Nechita despre cum se calculează data zilei libertății fiscale și cum acest aspect este foarte important și se reflectă direct în nivelul de trai scăzut al multora dintre români.
Am pus poza aceea pentru că fix de la ea o să pornim să discutăm însă astăzi despre cum statul român ne fură în mod constant și ne obligă pe noi, cei foarte puțini care mai muncim și mai producem ceva prin țărișoară, să ținem în spate un cârd imens de indivizi, dintre care o mare parte dintre ei nu au produs, nu au mișcat ceva într-o direcție și nu au fost nicio clipă relevanți nici măcar statistic (exceptând în sondajele de vot, desigur) pentru noi cei care-i ținem în spate.
Poza aceea spune că dintr-o sută de lei noi rămânem cu 62,3 lei și au ajuns la suma asta făcând raportul dintre cheltuielile publice și produsul intern brut.
Însă, după cum am arătat în trecut pe acest blog, nivelul real de impozitare al salariatului obișnuit din România este de 42%. Prin urmare, salariatul obișnuit care lucrează în mediul privat rămâne cu 58 de lei din fiecare sută de lei produsă efectiv.
Pe lângă acest aspect, aproape un sfert din banii pe care îi cheltuie ajung tot la stat prin ceea ce se numește TVA. Dacă mai fumează sau mai deține o mașină, alți bani altă distracție la stat prin accize.
Dar și fără să considerăm accizele și TVA-ul și tot constatăm că ziua libertății fiscale ar putea fi liniștit prin iunie, nici într-un caz puțin după mijlocul lui mai.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că noi cu toții muncim pentru stat mult prea mult și cam puțin pentru economie și pentru societate și foarte puțin spre deloc pentru noi înșine. Iar asta se vede de câte ori ieșim din casă.
Îmi place foarte mult atunci când vin câte unii și spun că în România capitalismul a eșuat pentru că e foarte greu să te îmbogățești dacă-ți deschizi propria afacere, uitând (uneori intenționat, de cele mai multe ori din neinformare) câte taxe trebuie să plătească și la câte reglementări trebuie să se supună IMM-urile pentru a fi integral „legale” în România, contribuind astfel la creșterea incapacității exploatării resurselor la potențial maxim sau, în orice caz, mai ridicat.
Bun, acestea sunt aspectele de până acum. De-acum încolo, și până după alegerile parlamentare, adică până la sfârșitul anului 2012, ce mai tura vura, ne-așteaptă însă o înrăutățire a aspectelor despre care am vorbit mai sus și, în plus față de asta, ne-așteaptă o ușoară înrăutățire și pe axa libertăților individuale a compasului politic (promit să scriu detaliat și despre asta curând).
După cum bine știm, puterea politică din România s-a schimbat, la putere ajungând acum o construcție politică odioasă, cel puțin dacă e să ne uităm în statut și în ideologia pe care teoretic o afirmă partidele ce o compun.
După ce am deconstruit programul de guvernare al USL, aflăm acum că dracu ar putea fi chiar mai negru decât ne-am fi așteptat. Noua putere își dorește ca statul să dicteze cetățenilor ce e „bine” și ce nu ca aceștia să mănânce și să bea și vrea ca statul să ne oblige pe noi, minoritatea obscură care mai și muncim, să plătim niște bani în plus și să fim iarăși „solidari”.

Liberalul [Eugen Nicolăescu n.m.] a precizat că a treia serie de măsuri pentru finanţarea sistemului de sănătate ar fi introducerea unei taxe de solidaritate, între 3-5%, din venitul fiecărui contribuabil.

Primele două fiind bugetul de stat și asigurări private deductibile din impozitul pe venit.
Statul va pleca de la ideea că noi toți beneficiem într-un fel sau altul de un pachet de servicii de sănătate de stat. Nu-mi permit să vorbesc în numele altora dar eu cel puțin pot garanta că nu beneficiez de niciun fel de pachet de servicii medicale de stat și nici n-am beneficiat în ultimii 5 ani. Iar de ce-am „beneficiat” în perioada cât am fost minor, am plătit cu vârf și îndesat, înzecit cel puțin dacă nu chiar însutit. Prin urmare, pot afirma prin prisma mea că statul îmi suprimă dreptul de a alege dacă vreau să fiu solidar, sau nu.
Nu de alta dar eu vreau să aleg explicit să NU fiu solidar. Nu vreau să fiu solidar. Nu am niciun motiv să fac asta, ba dimpotrivă, am cel puțin 100 de motive să nu o fac. De exemplu după ce urmăresc acest reportaj din seria „România, te iubesc!”, îmi cam moare orice chef de solidaritate generalizată. La fel și când văd numărul colosal de infecții intraspitalicești și oamenii care mor nemijlocit din vina statului. De ce-aș vrea să fiu solidar cu astfel de oameni, pe de o parte, și cu un astfel de sistem jegos și la propriu și la figurat, pe de altă parte? Și mai mult, cu ce drept mă obligă guvernul să fiu „solidar” (a se citi să fiu furat) în numele acestui sistem?
Mai mult, noul guvern își propune să transforme în adevăr de stat afirmații precum „Nu e bine să bei bere” și „Mâncarea fast-food e de porc” (la sensul figurat, nu la propriu). Pe cale de consecință, guvernul vrea să suprataxeze berea și mâncarea fast-food. De ce? C-așa!
Sigur, există niște „argumente” gen ăla cu costurile generate în sistemul de sănătate, de parcă noi am avea sistem de sănătate pe bune în România.
Statul dădacă este cel mai coroziv asupra libertății în general și asupra libertății individuale în general.
Și revenind la economie, statul USL-ist își pune problema să suprataxeze profiturile companiilor petroliere pe motiv că-s „prea mari”. Dacă mai aveați vreo îndoială că nu există libertate economică în România, asta ar trebui să v-o spulbere. Cel puțin dacă folosiți capul și la altceva decât ca acoperiș pentru a nu vă ploua în gât.
Practic, statul postulează și legiferează (transformând postularea în adevăr de stat incontestabil) că anumite profituri sunt „prea mari”. Nu e nevoie să argumenteze, căci e adevăr de stat. Și apoi, în funcție de acest adevăr de stat, acționează în consecință - furând mai mult de la firmele petroliere decât de la alte firme.
Și da, folosesc verbul „a fura” pentru că asta înseamnă „taxare” - o denumire eufemistică pentru acțiunea de a fura din ceea ce un individ/o firmă a produs prin propria-i muncă.
Ce-i interesant este că stângiștii de rând văd această idee ca pe una bună pe motiv că „e prea scumpă benzina”. Raționamentul ăsta e ca și cum ai spune că ai ochii sănătoși, dar totuși nu vezi de la Cluj la București și deci ar trebui să-ți pui ochelari. Și, chiar dacă-ți pui ochelari, tot nu o să vezi de la Cluj la București, ba încă riști să-ți și strici vederea sănătoasă pe care o ai deja.
La fel și cu ideea năstrușnică a guvernului socialist - nu o să scadă prețul la benzină dacă statul va fura mai mult din profitul companiilor petroliere. Ba încă riști să crească prețul la benzină în acord cu noua taxă, rezultând în probleme și mai mari și într-un nou lanț de scumpiri.

Și, când apare un nou lanț de scumpiri, de regulă apare și un impozit ascuns care poartă numele de inflație. Orice creștere de acciză și orice suprataxare generează în primul rând presiune inflaționistă. Presiune inflaționistă înseamnă scumpiri, bani tipăriți, curs valutar crunt de instabil și toate celelalte bube pe care vrăjeala socialistă se laudă că încearcă să le „țină sub control”.

Acestea sunt probleme reale, pe care le simțim într-o oarecare măsură toți cetățenii acestei țări dar pe care le plătim noi, minoritatea obscură care se încăpățânează să muncească și să producă în România. Acestea sunt probleme pe care trebuie să le adresăm de ziua libertății fiscale și n-ar strica să le adresăm mai des în general.
Mass-media ne-a intoxicat cu greșelile din CV-urile miniștrilor educației și cu ce-a mai elucubrat Andrei Marga. Nici măcar propaganda băsistă nu mai e ce-a fost.
Când era PD-L-ul la putere, mass-media ostilă puterii era concentrată pe gențile Elenei Udrea și prea puțin spre deloc pe acuta lipsă de libertate de exprimare și pe abuzurile făcute de instituția de cenzură a comitetului central denumită eufemistic CNA. Acum, când USL e la putere, mass-media ostilă puterii e preocupată să numere y-urile și n-urile prea multe sau prea puține de prin CV-urile miniștrilor educației și prea puțin spre deloc să adreseze problemele pe care această guvernare fără îndoială le va agrava și faptul că această guvernare urinează, în cel mai pur stil socialist, pe opțiunea individuală și instituie adevăruri de stat.

Acestea fiind spuse, vă urez „La mulți ani” de ziua libertății fiscale.
Vă salut cu respect.

Lămuriri tehnice II - Serviciul de televiziune

În primul episod am scris despre Internet şi am promis că o să mai scriu despre servicii pe care le foloseşte o mare parte din populaţie fără să ştie precis ce folosesc sau care-i diferenţa între ele.

Cu excepţia fundamentaliştilor penticostali, a martorilor lui iehova şi a celor care nu deţin o priză de 220V în locuinţă, în rest, toată populaţia României foloseşte cel puţin un serviciu de televiziune.
Ca şi la capitolul Internet, şi la capitolul televiziune România este o ţară privilegiată având în vedere cât de ieftin este să ai un serviciu de televiziune HD în Cuca Măcăii sau cât de ieftin este să ai în marile oraşe ale ţării cea mai performantă şi calitativă tehnologie în materie de televiziune prin comparaţie cu alte state europene în care fie sunt preţuri cu 3 cifre exprimate în euro fie doar visează la ceea ce noi avem deja la îndemână de cel puţin 7 ani.
HD? Televiziune prin cablu? De care cablu? Digital? Analog? Rezoluţie? Standard PAL? PAL-SECAM? NTSC? Nu înţelegi nimic din ce spune vânzătorul când încearcă să te convingă că soluţia sa e cea mai bună? Atunci s-ar putea să te intereseze rândurile următoare!

Voi descrie principalele tehnologii prin care se furnizează servicii de televiziune la ora actuală în lume. Spun în lume pentru că voi prezenta şi o tehnologie care nu se foloseşte - şi probabil nici nu se va folosi - în România. Menţionez totodată că îmi permit să neglijez complet televiziunea alb-negru având în vedere că în România nu mai există nicio televiziune care să emită sau să retransmită alb-negru iar situaţia este similară atât în restul UE cât şi în America de Nord.

1. Noţiuni elementare şi standarde

Înainte să intrăm în tehnologii trebuie să înţelegem nişte principii după care funcţionează televiziunea ca produs de larg consum, ideea de bază dintr-un televizor şi câteva noţiuni frecvent folosite despre care trebuie să avem puţin habar, atât pentru a nu fi induşi în eroare de terţi operatori cât şi pentru a şti ce cumpărăm atunci când achiziţionăm un echipament.
Românii de regulă ştiu una din două forme de clasificare (eronată) a serviciilor de televiziune.
Din experienţa mea de peste 3 ani cu clienţi de televiziune, românii fie cred că televiziunea este digitală şi analogică fie este prin cablu şi prin satelit. De fapt, ambele categorii au dreptate în felul lor şi greşesc în acelaşi timp. Cum aşa? Simplu! Televiziunea poate fi şi digitală şi analogică atât prin distribuţie prin cablu cât şi prin distribuţie prin satelit. Voi detalia suplimentar la tehnologiile aferente.
Însă, până atunci să clarificăm noţiunile aferente televiziunii analogice.
Când vorbim despre televiziune analogică trebuie să ştim în ce standard emite postul pe care vrem să-l recepţionăm, dacă televizorul nostru este tras în bandă şi pe ce frecvenţă transmite pentru a vedea dacă televizorul nostru îl poate recepţiona.
Să le luăm pe rând. Televizorul are o componentă esenţială pentru recepţionările analogice, iar aceasta se numeşte selector. Fără a intra în detalii, simplist vorbind, selectorul este dispozitivul care permite utilizatorului să meargă foarte departe în "bandă" atunci când caută un program. Am pus ghilimele pentru că "bandă" e termenul popular folosit şi de oamenii în domeniu dar şi de consumatori, cu toate că tehnic vorbind el este eronat.
În funcţie de selector ne putem da seama dacă putem recepţiona un anumit canal sau nu. De pildă, în anii '90 când a apărut TVR2 transmis terestru, o parte din televizoare aveau selectoare necompatibile cu UIF2, ceea ce făcea imposibilă recepţionarea postului pe aceste televizoare - iar selectorul trebuia înlocuit cu unul mai nou.
Mai apoi, trebuie să aflăm în ce standard transmite postul pentru a afla dacă televizorul nostru este compatibil. În România s-au putut recepţiona posturi în trei standarde: PAL, SECAM şi NTSC. A fost o mare revelaţie în România când au intrat pe piaţă televizoarele compatibile atât PAL cât şi SECAM. PAL şi SECAM sunt cumva interconectate. De pildă postul TV Moldova 1 se poate recepţiona în judeţele din estul României gratuit cu o antenă terestră. Însă, Moldova 1 emitea în SECAM. Încercarea de a recepţiona Moldova 1 cu un televizor doar în PAL va aduce după sine recepţionarea postului de peste Prut doar în alb şi negru. Explicaţia e simplă - toate cele 3 standarde enumerate se referă la modul de codificare şi recodificare a culorii.
În ceea ce priveşte NTSC, transmisiile în acest standard nu pot fi recepţionate deloc cu televizoare non-NTSC. NTSC este mai performant decât PAL şi SECAM la un loc şi este denumit în jargon între tehnicieni ca însemnând "Niciodată de Două ori Aceeaşi Culoare" (Never Twice Same Color), poreclă dată după încercările iniţiale eşuate de a trage în bandă televizioare PAL-SECAM şi în NTSC.
Trasul în bandă, simplist vorbind, se referă la modificarea structurii de recepţionare a televizorului pentru a putea vizualiza la parametri optimi transmisii într-un standard nou faţă de cel/cele pentru care a fost construit iniţial televizorul.
La mijlocul anilor '90, jumătate dintre lucrările de depanare electronice din România erau realizate în zona tragerii în bandă a televizoarelor NTSC în PAL/SECAM pe care le aduceau românii din Germania şi pe care constatau că nu le pot folosi în România nici măcar să vadă meciurile naţionalei la turneele finale - pe vremea aceea prezenţa naţionalei de fotbal la turneele finale era ceva firesc şi de aşteptat de toată suflarea românească.
Tot în ceea ce priveşte televiziunea analogică trebuie să avem în vedere, după ce am îndeplinit condiţiile de mai sus, stabilitatea semnalului şi absenţa sau reducerea la minimum a inducţiei. Mai pe româneşte, să avem cât mai puţine înnădituri la cablu, cât mai puţine splitere, cât mai puţini metri de cablu şi cât mai multe amplificatoare calibrate cât mai bine.
În fond, semnalul video este o tensiune. Puteţi verifica asta cumpărând un aparat de măsură la 5 lei şi testând cablul analogic.
În ceea ce priveşte televiziunea digitală, lucrurile sunt oarecum mai simple, căci totul se rezumă la receiver pe care de regulă îl primeşti o dată cu restul echipamentelor iar responsabilitatea consumatorului e minimă pentru soluţia digitală. Totuşi, şi aici avem două standarde, respectiv HD şi Simplu (SD). Sigur, luând la bani mărunţi lucrurile sunt mult mai complicate având în vedere că HD-ul e la rândul său 720p şi 1080p, 1080i cu compresie MPEG2... ehaa... e lungă povestea. Însă nu vom intra în astfel de detalii pentru că nu avem scopul de a zăpăci de cap consumatorul.

2. Tehnologii de distribuţie

Trecem la tehnologii căci acesta este subiectul cu care iau contact direct consumatorii fără a şti mare lucru din ceea ce aud de la vânzători şi de la tehnicieni. "Vă dăm televiziune prin DTH cu distribuţie prin cablu coaxial!" - Cu o propoziţie de genul ăsta tehnicienii bagă în ceaţă consumatorii fără mare stres. Şi e şi normal, nu toată lumea lucrează în telecomunicaţii şi nu toată lumea a făcut zeci de ore de montaje pe toate echipamentele ca să ştie ce şi cum şi cu ce se mănâncă. Voi trece în revistă tehnologiile care se folosesc în România în ordinea apariţiei lor pentru consumul larg şi o voi lăsa la urmă pe cea mai nouă despre care spuneam la început că cel mai probabil nu se va folosi la noi.

2.1. Antena terestră

Antena terestră este antena cu elemenţi cunoscută la vremea ei ca "antenă de români".
În ciuda impresiei generale, antena terestră încă este folosită destul de mult în România, şi nu doar la ţară.
De exemplu în Cluj se pot recepţiona cu o antenă terestră 5 posturi de televiziune - totul gratuit.
Spre deosebire de toate celelalte tehnologii pe care le vom prezenta, antena terestră nu poate fi capitalizată. Nu se poate, tehnic vorbind, să tai semnalul cuiva care "nu a plătit".
Antena terestră recepţionează semnale radio pe care apoi televizorul le converteşte în semnal video. Îi spune "terestră" tocmai pentru că semnalele recepţionate sunt de la retransmisia unui releu aferent, situat undeva în apropiere (terestru). De altfel, oricând se poate folosi antena de pe maşină pentru a recepţiona TVR 1, la fel cum antena terestră TV se poate folosi pentru a recepţiona Europa FM sau Trinitas. De fapt, pentru Trinitas nu-ţi trebuie antenă că au un semnal cu atât de mult bun simţ încât acoperă toate posturile vecine din bandă.
De regulă cu o astfel de antenă se poate recepţiona Pro TV, TVR1, TVR2 şi TVR regional (respectiv TVR Cluj de la mine de-acasă). Însă, în funcţie de zonă se pot recepţiona posturi suplimentare precum Antena 1, Erdely TV, Duna TV, Moldova 1, Moskva 1, TV Belgrad, etc. etc. În plus, multe posturi locale au ales să emită şi terestru însă, în oraşele mari, cu blocuri înalte, e nevoie de o antenă mai mare căci de obicei calitatea şi intensitatea semnalului cu care emit posturile locale nu e din cea mai bună.
Marele avantaj al antenei terestre este că serviciul este gratuit în 100% din cazuri.
Marele dezavantaj este că numărul de programe TV recepţionate este foarte mic şi, dacă antena nu este reglată corespunzător sau e prea mică, se poate întâmpla des să apară probleme mari în ceea ce priveşte calitatea imaginii.

2.2. Antena parabolică analogică

Antena parabolică analogică este un serviciu care, din cunoştinţele mele din piaţă, nu se mai comercializează deloc în România pentru persoane fizice. [dacă ştiţi vreun furnizor care încă oferă aşa ceva, vă rog corectaţi-mă]
Însă, acest serviciu a făcut furori imediat după 1990 şi până în 2002-2003 când televiziunea prin cablu şi DTH digitală au ajuns de larg consum.
Modul de funcţionare e similar cu cel al antenelor terestre în anumite puncte însă diferenţa esenţială este că semnalul este capturat din emisia unui satelit şi nu din emisia unui releu aflat undeva în apropiere.
Am ales imaginea asta, tocmai pentru că e elocventă. În cazul televiziunii analogice prin satelit, dimensiunea "farfuriei" este esenţială atât pentru calitatea imaginii porgramelor recepţionate cât şi pentru numărul programelor pe care le poţi recepţiona de pe un satelit.
În cazul acestei televiziuni se lucrează cu trei noţiuni de bază: LNB, receptor(receiver) şi polaritate (care poate fi verticală sau orizontală).
Însă, înainte să ajungem la asta, trebuie menţionat că, spre deosebire de antenele DTH la care ajungem îndată şi de care au mulţi români acasă, acestea analogice pot fi reglate către mai multe coordonate putând recepţiona mai mulţi sateliţi.
Pe vremea când eu foloseam acest serviciu Internetul era un lux aşa că era mare nevoie de tehnicieni care să ştie coordonatele sateliţilor cu cele mai multe programe gratuite şi care emiteau în limbi accesibile. Pentru că, să nu uităm, cu excepţia TVR Internaţional, niciun post de televiziune românesc nu a emis vreodată pe un satelit analogic.
O dată reglată antena la coordonatele dorite, se pune în funcţiune receptorul (receiver-ul).
Spre deosebire de receptoarele digitale cu care românii sunt familiarizaţi, acestea nu se conectează la mufa de AV a televizorului ci la mufa de RF (banană). Apoi, se căuta receptorul în bandă (de regulă în UIF în canalul 5 - sau UHF, cum este notată pe meniurile televizoarelor mai noi).
După ce găseşti receptorul, te-apuci pur şi simplu să cauţi - manual, rotind un buton - posturi de televiziune, atât pe polaritatea orizontală cât şi pe polaritatea verticală.
LNB-ul este dispozitivul din "vârful" antenei care are rolul de a capta semnalul. Atât la acest serviciu cât şi la DTH, calitatea LNB-ului, modelul şi generaţia sunt esenţiale pentru calitatea recepţionării.
Fără a intra în detalii, mai trebuie spus că antenele analogice prin satelit sunt de asemenea un serviciu în mare parte gratuit. De altfel, operatorii care vindeau astfel de servicii fie cereau preţuri exorbitante la instalare pentru a scoate şi profit, fie veneau pur şi simplu la uşa ta în fiecare lună pentru a încasa costul abonamentului (de fapt chiria la echipamente, căci efectiv nu plăteau operatorii pentru programele recepţionate). În a doua situaţie, pentru neplată se purcedea la demontarea efectivă a antenei căci, ca şi antena terestră, nu poate fi controlată de la distanţă.
Asta nu înseamnă însă că nu există şi trusturi de televiziune care emit contra-cost (pay-per-view). De exemplu posturile de stat italiene RAI (Uno, Due şi Tre) emiteau codat când transmiteau competiţii de formula 1 sau moto cross sau postul privat polonez C+ (Canal Plus) emitea codat 21 de ore pe zi. Nivelul de codare varia de la televiziune la televiziune. Trustul RAI de exemplu coda numai imaginea (sunetul era impecabil) iar codarea imaginii nu era cine ştie ce - altfel spus, se putea urmări programul cu minime inconveniente. Însă C+ coda drastic şi imaginea şi sunetul, fiind practic imposibil să urmăreşti postul de televiziune în cele 21 de ore dacă nu comandai cartela specială în valoare de 100 de zloţi (atâta costa în 1997, acum nu mai ştiu).
De regulă "cartela" consta într-un dispozitiv pe care-l adăugai înainte de intrarea în RF-ul televizorului. Unii operatori alegeau să vândă dispozitivul la un preţ mare, oferind practic decodare nelimitată, alţii percepeau chirie şi nu vindeau decât în propria ţară. Sistemul nu s-a schimbat prea mult, chiar dacă s-a trecut între timp la digital. Imediat şi despre subiectul ăsta.

2.3. Televiziunea analogică prin cablu (CATV)

Acest serviciu a fost multă vreme cel mai răspândit serviciu de televiziune - atât la ţară cât şi la oraş - şi doar recent a fost în sfârşit doborât de segmentul digital. Cu toate acestea, însă, acest serviciu încă este larg răspândit şi va trece mult timp până când va dispărea.
Funcţionalitatea televiziunii analogice prin cablu este simplă: Se recepţionează toate programele de pe antene satelit (digitale sau analogice) şi antene terestre şi apoi sunt distribuite prin cablu.
Având în vedere că semnalul video este, după cum spuneam, o simplă tensiune, este necesară o infrastructură bine dezvoltată pentru a răspândi televiziunea prin cablu, infrastructură pe care nu toţi operatorii din cablu s-au grăbit s-o implementeze.
Tot pentru că este o simplă tensiune, cu cât cablul este mai lung de la operator la consumator, cu atât sunt necesare mai multe amplificatoare alimentate separat pentru a menţine o calitate decentă a imaginii.
Principalul avantaj al acestui serviciu este că e foarte ieftin pentru consumator.
Principalul dezavantaj este că de multe ori oferă un număr mic de posturi de televiziune iar asta din cauza costurilor pe care un operator trebuie să le plătească pentru a adăuga posturi noi. Practic, operatorul trebuie să aibă o antenă şi un receptor pentru fiecare post în parte pe care-l emite. Or, având în vedere că pentru a primi licenţa trebuie să transmită minim 36 de programe pe care CNA (adică Statul) îi obligă pe toţi operatorii să le furnizeze în pachetul de bază, e lesne de înţeles că pentru operatorii mici este foarte greu să reuşească să furnizeze mai mult de 40-45 de posturi TV.
Deşi ar părea logic să nu emiţi posturi TV de tipul Speranţa TV (post de propagandă adventistă unilaterală), Trinitas TV (post de propagandă cristofascistă ortodoxă), Alfa Omega TV, Party TV sau Neptun TV (care e totuşi un post local) şi să le înlocuieşti cu nişte posturi mai relevante şi dorite de clienţii tăi, nu poţi face asta pentru că Statului nu-i pasă de clienţii tăi ci de propaganda religioasă obligatorie precum şi de intoxicarea cu manele (pentru că da, MyNele TV, Taraf şi Favorit intră de asemenea în grila obligatorie pentru toţi).
De asemenea, un alt dezavantaj al acestui tip de televiziune este imposibilitatea de a recepţiona un program HD (pur şi simplu tehnologic e imposibil) precum şi dependenţa excesivă de infrastructură. Altfel spus, dacă s-a rupt un cablu la 5 km de tine pentru că a plouat cu piatră, s-a dus televiziunea pentru toată zona.
Ca şi primele două servicii, şi acesta poate fi gratuit (chiar dacă într-un mod uşor ilegal) întrucât nu poate fi întrerupt pentru neplată de la distanţă, ci este necesar ca un tehnician să se deplaseze efectiv pentru a te deconecta. Acest aspect este însă o mare problemă atât pentru operatori cât şi pentru consumatori întrucât cablările improvizate şi ilegale ale celor care fură servicii CATV afectează puternic calitatea serviciilor pentru bunii platnici din respectiva zonă.
În prezent, pe lângă operatorii locali, serviciul CATV este furnizat în principal de RDS&RCS, UPC şi Romtelecom(care include şi operatorii NextGen şi AKTA).

2.4. Televiziunea digitală prin satelit DTH

Diferenţa esenţială între televiziunea analogică prin satelit şi DTH este aceea de calitate. Cu antenele DTH se pot recepţiona inclusiv programe HD iar modul standard este net superior oricărei transmisii analogice prin satelit, oricât de performante ar fi ea.
Dar nu e singura diferenţă. Faţă de serviciul analogic, în cazul DTH dimensiunea "farfuriei" nu mai este chiar atât de impetuos relevantă.
Astfel, cu o antenă mică şi discretă se pot recepţiona până la 200 de posturi TV, în vreme ce cu o antenă imensă digitală abia poţi recepţiona 150 de programe, şi asta dacă o tot reglezi de pe un satelit pe altul. Sigur, această diferenţă nu provine numai din diferenţa de tehnologie între digital şi analogic dar şi din faptul că sateliţii care emit digital pot găzdui mai multe programe simultan, astfel nefiind nevoie de schimbarea satelitului de fiecare dată când vrei să recepţionezi o altă gamă de programe.
Apariţia acestui serviciu a rezolvat o problemă esenţială a românilor de peste hotare care, astfel, au putut să fie la curent cu ştirile din ţară. Să nu uităm de faptul că Internetul este şi acum un lux în multe ţări care altfel sunt mai civilizate şi mai dezvoltate decât ţara noastră.
Diferenţa tehnică pentru consumator apare la receptor care este diferit în totalitate faţă de cel analogic. Se conectează în mufa AV a televizorului iar căutarea este mult mai simplă.
Un alt element de noutate pe care-l aduce televiziunea DTH (Direct-To-Home) este posibilitatea de a consulta programul TV direct din meniul receptorului (EPG se numeşte opţiunea). Acest aspect s-a dovedit dăunător pentru ziarele care îşi creşteau tirajele (și-așa afectate de răspândirea Internetului) vinerea sau sâmbăta pentru că ofereau programul TV pe o săptămână sau suplimente similare. Cu această opţiune poţi afla în timp real ce film rulează pe programul respectiv când navighezi printre posturi sau ce urmează să fie difuzat imediat după încheierea emisiunii curente.
Un alt avantaj al televiziunii DTH este gradul mai mare de independenţă faţă de condiţiile meteo. Sigur, pot apărea probleme de recepţionare în cazul condiţiilor meteo severe însă inconvenientele sunt minore în comparaţie cu cele provocate de aceleaşi condiţii serviciului de televiziune prin cablu. De pildă sinistraţii din zona Buzău puteau urmări ştirile la calitate impecabilă chiar şi când zăpada avea 3 metri, lucru aproape imposibil în cazul televiziunii prin cablu.
Însă, poate cel mai mare avantaj al televiziunii DTH este că e disponibil aproape oriunde. Singurele situaţii sunt acelea în cazul în care au un munte sau un bloc care-ţi blochează vederea spre punctul cardinal necesar recepţionării sau când locuieşti la mansarda unui bloc (eu am întâlnit un singur caz în doi ani).
Unul din dezavantajele acestui serviciu este că e relativ scump pentru consumator faţă de serviciul prin cablu şi, spre deosebire de acesta, poate fi întrerupt de la distanţă în caz de neplată.
Un alt dezavantaj este acela că depinzi foarte mult de satelitul pe care operatorul a concesionat spaţiu iar în cazul solicitării introducerii unui nou post în grilă, operatorul se poate lovi de limitări tehnice spre a onora cererea.
Încă un dezavantaj legat tot de satelitul pe care operatorul are concesionat spaţiu se referă la poziţionarea efectivă a satelitului. De pildă satelitul de pe care recepţionează programele abonaţii Digi TV (RDS&RCS) este poziţionat undeva deasupra Regatului Unit al Marii Britanii. Întrucât Pâmântul nu e plat, recepţionarea este evident destul de dificilă şi aduce o serie de probleme. De exemplu dacă plouă la Budapesta, toţi abonaţii Digi din vestul României au probleme majore de recepţionare. În contrapartidă, satelitul concesionat de Romtelecom de pe care abonaţii Dolce recepţionează programele se află poziţionat undeva deasupra graniţei României cu Bulgaria, ceea ce face ca recepţionarea să fie mai "directă", dacă putem spune aşa.
Un alt dezavantaj ar mai fi pentru cei ce doresc serviciu de televiziune la mai multe televizoare. De pildă Digi poate fi recepţionat la maximum 3 televizoare iar Dolce/Romtelecom la maximum 4 televizoare pe aceeaşi antenă/acelaşi abonament. Asta spre deosebire de serviciul analogic prin cablu care poate fi recepţionat şi la 10 televizoare fără prea mari bătăi de cap.
Sigur, sunt multe detalii dar în mare cam acestea sunt lucrurile esenţiale pe care trebuie să le ştiţi.
Legat de recepţionarea HD, momentan doar Romtelecom oferă acest serviciu pe DTH.
Principalii jucători pe piaţa DTH din România sunt Romtelecom-Dolce (care include şi defuncţii Boom, AKTA şi Max), RDS&RCS-Digi (care include şi defunctul Intersat) şi UPC (prin serviciul numit Focus Sat - care oferă servicii DTH în sistem "cartelă reîncărcabilă").

2.5. Televiziunea digitală prin cablu

Televiziunea digitală prin cablu, ca tehnologie folosită, este cumva un amestec dintre televiziunea DTH și televiziunea analogică prin cablu. Practic, se folosește o infrastructură de cablu pentru a transmite la consumator programe la calitate digitală.
Diferența pentru consumator dintre serviciul analogic CATV și serviciul de televiziune digitală prin cablu este că acesta din urmă are nevoie de un decodor (receiver) pentru fiecare televizor nou instalat în casă pentru a recepționa programele la calitatea dorită și de multe ori absența unui decodor duce la imposibilitatea de a recepționa vreun program de televiziune. Spun „de multe ori” pentru că în unele cazuri se poate întâmpla ca fără decodor să poți recepționa posturi TV la calitate de CATV.
Cum funcționează? Simplist vorbind, operatorul de televiziune digitală prin cablu are un câmp plin cu antene de satelit profesionale (deci nu DTH) a căror semnal îl trec printr-un dispozitiv care le combină pe canale standardizate și pe care apoi le retransmit fără a le decoda, urmând ca decodarea să se facă la client acasă, scăzând astfel destul de mult din posibilitatea pierderii din calitate a semnalului.
Deși nu este sesizabil pentru client, televiziunea digitală prin cablu este inferioară în ceea ce privește calitatea față de televiziunea DTH.
Acest serviciu este la mare căutare în orașele mari - în special la blocuri - unde clienții persoane fizice nu sunt foarte dispuși să-și instaleze o antenă DTH la balcon, iar în unele locuri acest aspect este oricum imposibil - după cum spuneam, dacă blocul de vis-a-vis blochează vederea către punctul cardinal spre care trebuie orientată antena, serviciul nu se poate furniza - problemă care este rezolvată de acest serviciu de televiziune digitală prin cablu.
Principalii jucători de pe piața acestui serviciu sunt RDS&RCS și UPC, la care se adaugă o serie de furnizori locali.
Atenție! Dacă un vânzător vă spune că vă oferă teleiviziune digitală prin cablu dar nu vă oferă și un decodor, înseamnă că respectivul vânzător v-a mințit și vă oferă de fapt televiziune CATV la preț de televiziune digitală.

2.6. Televiziunea prin IPTV

Televiziunea prin IPTV, după cum îi spune și numele - Internet Protocol TeleVision - este un serviciu de televiziune furnizat printr-o conexiune la Internet.
Principalul avantaj este că prin această tehnologie se poate oferi un număr nelimitat de canale și, în plus, este net superioară calitativ tuturor celorlalte forme de furnizare de serviciu de televiziune descris până acum.
Pentru a recepționa programe TV folosind IPTV este necesară existența unui receiver (care în esență de fapt este un router), a unei conexiuni stabile la Internet și a unui server de emitere și găzduire streaming.
Principalul dezavantaj al acestei tehnologii este că în absența unei conexiuni stabile la Internet, recepționarea serviciului este una catastrofală. Acesta este și motivul pentru care doar Romtelecom furnizează acest serviciu (cu denumirea comercială Dolce Interactiv) întrucât, așa cum am explicat și în episodul legat de Internet, conexiunea prin linie telefonică este cea mai stabilă dintre toate modelele de conexiune.
Și RDS&RCS a încercat să intre pe piață, o dată cu Romtelecom la sfârșitul lui 2009 și începutul lui 2010, însă a eșuat lamentabil și a ieșit de pe piață. Oficial a ieșit pentru că ofereau prea puține spre deloc canale HD însă în realitate motivul a fost exact cel specificat de mine în articolul despre Internet: Conexiunea la Internet oferită de RDS&RCS, deși superioară punctual pe anumite segmente, este net inferioară ca stabilitate față de conexiunea prin linie telefonică oferită de UPC și Romtelecom.

2.7. Televiziunea prin CDMA

Despre CDMA (Code Division Multiple Access) am mai vorbit și în articolul despre Internet și am spus atunci că este o tehnologie intens dezvoltată în SUA și în Asia și foarte puțin spre deloc dezvoltată în Europa, unde GSM-ul a acaparat piața.
Cu ajutorul semnalului CDMA se poate oferi serviciu de telefonie fixă și mobilă, precum și Internet, inclusiv în România. Însă, în SUA, India și China, deja s-a trecut și la oferirea de televiziune prin tehnologia CDMA.
În India și China este deja la mare căutare serviciul care oferă televiziune pe telefonul mobil prin semnal CDMA iar în SUA se pun bazele extinderii pe scară largă a serviciului de televiziune prin CDMA pentru consumatori casnici.
Funcționalitatea serviciului este simlară cu cea a furnizării serviciului de Internet mobil prin stick-uri de date CDMA. Practic, va fi necesar un decodor pe care-l conectezi la televizor și eventual o antenă CDMA în cazul în care acoperirea nu este una grozavă.
În ceea ce privește calitatea, serviciul este probabil comparabil cu serviciul de televiziune analogică prin cablu însă are marele avantaj că poate fi folosit cam oriunde există acoperire CDMA și, după cum spuneam și în articolul despre Internet, semnalul CDMA are marele avantaj că pătrunde și prin forme de relief dure - dealuri înalte și munți. Astfel, s-ar facilita posibilitatea de a furniza televiziune chiar și în cele mai izolate locuri unde construirea unei infrastructuri de cablu este foarte scumpă și dificilă sau unde instalarea unei antene DTH este improbabilă din cauza formelor de relief care blochează deschiderea.
În România e puțin probabil ca acest serviciu să fie dezvoltat prea curând - cel mai probabil niciodată - însă există perspective în piață de dezvoltare a unui serviciu similar prin tehnologie GSM sau 3G însă limitat doar la telefoane mobile, având în vedere că soluții pentru consumatorii casnici de televiziune există deja destule și în practică sunt foarte puține locuri unde să fie eminamente imposibil de furnizat televiziune și în care să nu funcționeze măcar una din cele 6 soluții prezentate anterior.

3. Viziune de ansamblu

În România, pentru multă vreme, furnizarea de servicii de televiziune a fost considerată de maximă importanță, atât după 1990 cât și înainte. În timpul comunismului pentru a facilita transmiterea de mesaje de propagandă maselor iar după 1990 din „foamea” populației pentru acest serviciu, „foame” generată de frustrarea acumulată în ultimii 4-5 ani ai regimului comunist în timpul căruia programul televiziunii naționale de stat fusese drastic redus.
În prezent, există falsa impresie a unora că televiziunea intră în desuetitudine, însă acest segment de piață este în continuare în plină dezvoltare în România având în vedere că o bună parte din populație nu folosește deloc sau folosește foarte puțin Internetul (vom afla o cifră exactă când se vor publica rezultatele finale ale recensământului), ceea ce înseamnă că televizorul rămâne o sursă importantă de informare și divertisment. Această falsă impresie o au unii oameni și atunci când vorbesc despre telefonia fixă, dar despre telefonie vom vorbi în episodul al treilea al acestei serii de lămuriri tehnice.
Este foarte important, atunci când doriți să achiziționați un serviciu de televiziune, să țineți cont și ce anume doriți să urmăriți precum și de televizorul pe care-l dețineți, sau, după caz, de placa Tuner pe care o folosiți.
Dacă dețineți o plasmă sau un televizor din această gamă, atunci merită să achiziționați un serviciu IPTV sau DTH cu HD inclus. Însă, dacă nu dețineți un astfel de televizor, achiziția de pachete HD nu este întocmai o investiție bună întrucât diferența este una nesesizabilă față de recepționarea în format digital standard (SD).
De asemenea, dacă dețineți deja un serviciu de televiziune analogică prin cablu și urmăriți doar știrile la televizor, nu prea are rost să contractați un serviciu de televiziune digitală cu mai multe programe și de regulă mai scump, atâta timp cât știți că cel mai probabil nu veți urmări respectivele programe.
Analog, dacă dețineți un serviciu de televiziune de tip IPTV sau DTH și urmăriți constat programele ce fac diferența între acestea și celelalte tipuri de servicii de furnizare de televiziune, este contraproductiv să renunțați la ele și să contractați un serviciu inferior calitativ doar de dragul prețului care, în România, nu este cu mult mai mic. De pildă un serviciu standard de tipul IPTV/DTH costă în medie 30 de lei, în timp ce unul standard de tipul televiziunii prin cablu (fie el analogic sau digital) costă în medie 27 de lei. Sigur, la cele digitale prețul poate varia în funcție de extraopțiuni și de promoția contractată însă rareori ajunge un serviciu de televiziune să coste mai mult de 50 de lei sau mai puțin de 25 de lei pe lună.
Important este să studiați cu atenție oferta detaliată - nu doar prima pagină care de regulă are trecut numărul de programe și/sau prețul în funcție de ce este cel mai atractiv pe piață din produsul respectiv - pentru a fi siguri că veți contracta cea mai bună variantă în funcție de nevoile dumneavoastră și de posibilitățile tehnice disponibile în zona în care doriți să vă fie furnizat serviciul.
De asemenea, foarte important este să evitați să vă configurați singuri echipamentele atunci când nu știți sigur ce faceți - și asta e valabil oriunde, nu doar la televiziune - pentru că astfel puteți cauza mai multe probleme. Nu sunt deloc puțini clienții pe care i-am întâlnit și care spuneau că televiziunea oferită de un anumit furnizor este de slabă calitate și spuneau asta după ce au resetat de câteva ori decodorul/receiver-ul pentru că „nu pornea” sau au mutat antena de la locul ei fără să știe nimic despre orientarea antenelor de satelit și, deși au făcut acestea, nici nu au contactat furnizorul pentru a primi setările necesare pentru funcționarea la parametri optimi a serviciului.
În cazul televiziunii, românii au deseori tendința de a spune despre orice nefuncționare a serviciului că e „de la ei” și prin asta înțeleg că tot acei „ei” trebuie să o repare și dacă se poate, să știe despre defecțiunea pe care o are consumatorul prin telepatie, fără ca acesta să-i anunțe despre problemele apărute.

Având aceste informații, vă doresc vizionare plăcută.
Vă salut cu respect.

Votul obligatoriu şi cretinismele aferente

În urmă cu doi (sau trei?) ani am scris pe-aici, sub presiunea nervilor din respectivul moment că e o problemă faptul că absenteismul la vot este la cote ridicate. Încă sunt parţial de aceeaşi părere deşi între timp m-am debarasat de credinţa în basmul potrivit căruia „votul tău contează” atâta vreme cât societatea actuală este una neosocialistă iar principiul stalinist conform căruia „e prea puțin relevant cine cu cine și câți votează ci cine numără voturile” se aplică fără nicio jenă la toate nivelurile societății. Tot atunci am scris niște rânduri prin care îmi exprimam susținerea pentru eventuale măsuri care să constrângă puțin cetățeanul să se prezinte la urne, precum și pentru o aplicare mai riguroasă a legii electorale - care să ducă la anulări de scrutine dacă peste jumătate din voturi sunt anulate. Unii au interpretat atunci afirmațiile mele ca fiind în favoarea ideii de vot obligatoriu - ceea ce însă este fals. Nu am crezut niciodată în ideea de a forța pe cineva și în ideea de a transforma un drept într-o obligație - cu-atât mai mult cu cât acest aspect poate conduce la o serie întreagă de abuzuri și știm foarte bine că atunci când o lege permite un abuz, indubitabil acel abuz va fi săvârșit mai devreme sau mai târziu pentru că nu, „statul” nu e de treabă și statul nu-ți vrea aproape niciodată binele decât în măsura în care poți fi suficient de productiv ca să te mai poată fura taxa.

Am mai vrut să scriu despre acest subiect dar am tot amânat însă având în vedere că în curând va fi discutată legea în Camera Deputaților - care este for decizional având în vedere că în Senat deja a trecut legea!!! - și având în vedere că între timp USL a trecut la putere iar Adriana Săftoiu, una dintre cele mai frenetice susținătoare a inițiativei, este parte a struțo-cămilei de la putere în subsidiara PNL.
La o primă vedere ideea poate nu pare chiar atât de rea, iar motivarea traseistului politic Ciuhondaru are sens în contextul mioritic. Domnul Ciuhodaru zice că s-ar reduce practicile de cumpărare a votului pentru că e cam scump să cumperi sute de mii de oameni, în timp ce în prezent cei ce vor să apeleze la această practică trebuie doar să-și aleagă bine publicul-țintă - adică să ignore miserupiștii și supărații și să țintească masiv spre fomiștii neinformați pe care să-i ducă cu zăhărelul (la proporiu) până la urnă.
În plus, zice-se în motivare, măsura ar da și o legitimitate mai mare aleșilor neamului atâta timp cât prezența la urne fără-ndoială ar crește - poate nu spre cote astronomice de 90% dar măcar la un 65-70.
Însă eu am o problemă totuși atât cu sancțiunile - care sunt prea mari și pe alocuri neconstituționale - dar și cu ideea în sine întrucât sunt de părere că există alte variante mai democratice de a stimula prezența la vot. Dar să le luăm pe rând.

Carențele legii

Legea zice-așa: Nu te-ai dus la vot, 1000 de RON amendă. Nu te duci la vot a doua oară, 1000 de RON amendă și-ți tăiem macaroana de la pomenile de stat - indemnizații, ajutoare, facilități fiscale, etc.. Nu te duci la vot nici a treia oară, îți mai dăm 1000 de RON amendă și te ștergem de pe listele electorale și pa.
Eu n-aș avea nimic împotrivă cu eliminarea majorității indemnizațiilor și a ajutoarelor - care practic sunt bani munciți (și) de mine și de pe urma cărora sunt alți oameni plătiți ca să stea acasă și stimulați să nu muncească. Până nu demult, eu ca angajat câștigam un pic mai mult decât majoritatea asistaților sociali - și nu pentru că aveam eu un salariu mic sau de care să nu fiu mulțumit, ci pentru că pur și simplu pomenile de la stat erau exagerat de mari! Din fericire a venit criza și a terminat o dată pentru totdeauna cu cretinismul ăsta.
Însă, mai e o problemă - și anume că ștergerea de pe listele electorale nu se poate întâmpla niciodată, conform Constituției! Poți fi suspendat temporar de pe listele electorale dacă ești declarat debil mintal sau dacă o instanță de judecată ți-a suspendat drepturile electorale pentru o anumită perioadă de timp. Dar nu poți fi șters definitiv de pe listele electorale! Nici măcar Marius Csampar n-a fost scos definitiv de pe listele electorale. Nici Camelia Țăpoi sau Carmen Bejan. Sigur, au restricții și probabil vor vota prima dată peste vreo 10 ani de-acum încolo, dar e foarte important: nu au fost șterși definitiv de pe listele electorale!
Și-atunci, dacă nu ștergem de pe listele electorale cei mai crunți criminali, de ce să ștergem de pe listele electorale niște cetățeni cinstiți care nu s-au prezentat 3 scrutine la urne? Poate o dată n-au avut chef, o dată erau răciți și o dată erau în concediu și habar n-aveau că-s alegeri!
Argumentul cum că „și alții fac/au făcut asta” a devenit un fel de mantră pentru orice cretinism nou care se propune. Am mai spus-o și-o repet: Afirmația în sine cum că „și la alții s-a implementat” nu înseamnă nimic! Este nevoie și de însoțirea acestei afirmații cu o analiză a impactului pe care l-a avut respectiva măsură și dacă impactul a fost unul pozitiv, apoi vii cu proiecții cum că același impact sau aproape același l-ar putea avea la noi! Abia atunci ai un argument! Faptul că și alții fac asta, nu e un argument! Căci dacă ar fi, am putea cere introducerea pedepsei cu moartea - în fond și marele Stat Texas face asta - atâta doar că execută 10-12 oameni nevinovați pe an.
Ei bine, grecii practică asta cu votul obligatoriu iar consecința e că foarte mulți fac coadă la medicul de familie și dau o mică șpagă și-și scot adeverințe că-s bolnavi în ziua alegerilor - și uite-așa nu vin la urne! Oare n-am putea să pățim și noi asta? Oh ba da! Știu situații concrete în care 9 clase de liceu și-au scos în bloc scutire la sport pentru că profesoara era de-a dreptul cretină. Fă-le ceva!
În plus, așa cum ziare.com remarcă, la noi există și riscul ca printr-o astfel de măsură să voteze mai mulți în bloc un partid cu tendințe extremiste. Și nici măcar nu e greu! Gândiți-vă numai câți tripați pe Căpitan, Neam și Țară sunt. Ei ia gândiți-vă să fie obligați prin lege toți ăștia să iasă la vot! Crezi că vor vota un partid de îmbrățișători de copaci?
În plus, mă gândesc deja la vreo 50 de persoane cu handicap (sau cu dizabilități, cum e corect politic acum) care chiar nu s-ar putea supune legii pentru că locuiesc în mizda pă-sii la capătul planetei iar urna mobilă ajunge în principiu niciodată la ei - deși o solicită aproape scrutin de scrutin - iar aceștia sunt medical vorbind declarați netransportabili. Ce facem? Le tăiem indemnizațiile de la buget pentru că nu s-au supus unei legi pe care n-ar fi putut-o respecta oricâtă bună intenție ar fi avut?
Chiar și dacă amendezi Constituția, aplicabilitatea legii în forma asta e cretină.
Cel mai enervant este modul stalinist de gândire al Adrianei Săftoiu care declară că „Dacă nu îţi exerciţi dreptul de a vota, atunci nu îl meriţi.” - Fă doamnă, cum să-ți explic eu ca să priceapă și căpșorul tău brunet și lent de Dej... ăăăh... dreptul la vot e garantat de Constituție și câștigat în Revoluție (cel puțin teoretic). Cu alte cuvinte, nu-mi dai tu din bunătatea ta de contesă dreptul să votez, ci îl am prin definiție ca cetățean care cotizează masiv la bugetul din care-ți iei și tu salariul!
Însă doamna Săftoiu cu siguranță nu pricepe aspectele astea și dă dovadă, ca orice statist care se respectă, de prostie cruntă și de credința irațională cum că eu aș avea cumva vreo datorie față de stat, nu invers, atâta vreme cât statul există datorită mie și nu invers. Și cică dânsa provine din partidul național-liberal :)))), să mori de râs nu alta. Eu n-am glumit când am spus că diferența dintre PSD și PNL este că PNL e mai aproape un pic de centru față de PSD, dar în esență sunt de stânga amândouă. O să fac la un moment dat un desen ca să nu mai fiu nevoit să explic de fiecare dată.

O altă variantă de stimulare a creșterii participării la vot

E o mare diferență între ceea ce înțeleg majoritatea oamenilor și ceea ce înțeleg oamenii ca mine prin cuvântul „reformă”. Majoritatea oamenilor, din instinct stalinisto-statist, înțeleg prin „reformă” - mai multe legi, mai mult guvern și mai mult control. Eu înțeleg prin „reformă” mai multă responsabilitate individuală și mai puțin guvern și mai puțin control.
Eu spun că o metodă mai eficientă - și care nu implică forțarea cetățenilor - de a crește prezența la vot este modificarea legislației electorale astfel încât NICIUN scrutin să nu fie valid dacă nu s-a îndeplinit majoritatea constituțională de prezență la vot - adică 66,66% dintre alegători.
Cu alte cuvinte, un scrutin la care au participat 30% dintre alegători - cum a fost situația în care Băzeus a fost „reconfirmat” prin referendum sau ultimele europarlamentare - ar fi nule și ar trebui reorganizat.
O să-mi spuneți că o astfel de regulă ar risca să arunce țara în impas politic - și parțial ați avea dreptate. Probabil la primul scrutin la care s-ar aplica, poate și la al doilea, am putea asista la așa ceva. Însă deja de la al treilea, politicienii ar fi până la urmă forțați de împrejurări să insiste mai mult și să facă o campanie electorală astfel încât chiar să vină lumea la vot.
O astfel de măsură ar stimula, după părerea mea, pe termen mediu, o micșorare a prăpastiei imense existente în prezent între populația generală și clasa politică și ar deteremina totodată politicienii să încerce să se adreseze unui segment cât mai mare din populație - conștienți fiind că altfel oricum niciunul din ei nu va fi ales și scrutinul anulat.
Eu aș susține o astfel de măsură iar motivele care stau în spatele ideii ăsteia este că niciun politician nu s-a adresat niciodată oamenilor ca mine - dar absolut niciodată - asta în condițiile în care oamenii ca mine reprezintă majoritatea oamenilor care chiar produc ceva în țara asta și pe spatele cărora funcționează întreaga șmenozeală.
An de an publicul țintă al politicienilor este format din pensionari, bugetari (de regulă profesorii, dar nu mereu) și ocazional studenți. N-am văzut până acum un politician (dacă a existat vă rog să mi-l indicați) care să se adreseze tinerilor întreprinzători, tinerilor profesioniști, tinerilor care lucrează în economia reală sau tinerilor care din principiu au o imensă durere-n 14 de politică pentru că nu i-a reprezentat niciodată.
Și vă rog să nu-mi spuneți că există organizații de tineret în partide pentru asta! E o vrăjeală ieftină și o știți prea bine! Recent am întâlnit o membră înfocată a unei organizații de tineret (nu contează partidul) și care exprima cu subiect și predicat că „merg acolo pentru petreceri și pentru distracția gratuită - habar n-am nimic de ideologie și nici nu-mi pasă”. Și ca ea sunt majoritatea. Și deși există tentația de a-i acuza pe ei, soluția nu este asta - ci soluția este modificarea politicii pentru a fi mai prietenoasă cu tinerii.
Toate partidele care se anunță cu candidați la următoarele legislative vorbesc fie de nevoile pensionarilor, fie de nevoile bugetarilor, fie de nevoile societății ca întreg și deși unii ar putea spune că printre astea s-ar include și ceea ce aș vrea eu - în realitate nu este așa.
Și dacă aveți senzația că mă-nșel, vă rog pe cei care locuiți în orașe mai mari să mergeți la 10-12 concerte obscure cu trupe obscure și să cunoașteți un număr mare de oameni diferiți și tineri și întrebați-i dacă vreun politician a vorbit vreodată de nevoile lor.
Sau, mai simplu, mergeți în câteva licee (minim 10) și vorbiți cu elevii claselor a X-a (care curând vor avea drept de vot), a XI-a și a XII-a (care au deja drept de vot) și întrebați-i dacă vreun politician a vorbit vreodată de nevoile lor sau de libertățile lor care în prezent sunt furate de către stat! Unii poate au senzația că nu sunt atât de semnificative, numai că sunt iar dacă totuși vi se par nesemnificative, gândiți-vă că sunt în aceeași măsură de nesemnificative pe cât sunt cele ale pensionarilor.
N-am auzit niciun politician să vorbească despre faptul că tinerii de 16 ani sunt numai buni de muls prin taxe dar totuși nu au dreptul să-și cheltuiască banii câștigați cinstit exact în funcție de propriile dorințe. N-am auzit niciun politician să vorbească despre faptul că tinerii sunt obligați să suporte la ore toate tâmpeniile debitate de profesori cretini și debili. Sunt zeci de exemple doar pe blogul ăsta. Sistemul educațional geme de profesoare și profesori cretini de-a dreptul sau, ca să fim politicoși, incompetenți. Dar politicianul vorbește numai despre cum ar trebui să-mi mai crească puțin leafa - și nu scoate niciun sunet despre limitarea masivă a libertății de exprimare în școli, despre îndoctrinarea la care sunt supuși elevii (și nu doar cea religioasă), despre măsurile punitive luate arbitrar împotriva unora dintre elevi în funcție de hachițele persoanei care ocupă funcția de director sau diriginte, despre dotările demne de Ev Mediu din majoritatea școlilor și liceelor românești sau despre faptul că profesorii își descarcă nervii și chiar îi consideră pe elevi vinovați de neajunsurile profesorilor și profesoarelor (asta am trăit-o pe pielea mea pentru că munceam și câștigam mai mult decât unii dintre profesorii mei). Dimpotrivă! Politicianul vorbește despre cum să-i mai ia din libertățile și-așa șubrezite așe elevului! Ba îi mai bagă pe gât o uniformă, ba îi mai interzice un mod prin care mai putea contesta cretinismele profesorului, etc. etc.
N-am auzit încă niciun politician care să se adreseze tinerilor fugiți din familii demente la studii sau să-și facă un trai mai bun într-un oraș mare - dintr-ăștia sunt iarăși destui! N-am auzit niciun politician care să se adreseze tinerilor care muncesc pe rupte de la 14 ani (sau chiar de mai devreme) pentru a-și întreține familia - aproape invariabil tineri bărbați. N-am auzit niciun politician care să se adreseze tinerilor care renunță la studii pentru a se putea întreține.
N-am auzit niciun politician care să se adreseze oamenilor care au făcut pârnaie degeaba sau au fost trași pe pix masiv de statul român și care au dezvoltat o ură patologică dar întemeiată față de tot ce-nseamnă stat și autorități - și dintr-ăștia sunt mulți, mai mulți decât ar crede unii.
Ați putea avea impresia că am divagat, dar nu este așa - toate aceste nevoi aparțin unei categorii mari și importante - poate chiar cea mai importantă, fiind în același timp grosul oamenilor care plătesc taxe - categorii de persoane. Această categorie este constant ignorată din discursul politic.
Și noi ce vrem să facem? Să obligăm prin lege această categorie să se prezinte la vot? Ca să ce? Ca să voteze unul din politicienii/partidele care oricum nu li se adresează și poate nu li s-a adresat niciodată?
Varianta aceasta, cu obligativitatea de a exista o prezență la vot de minim 66,66% (sau chiar mai mare, de ce nu?) pentru validarea unui scrutin ar constrânge politicienii să se adreseze acestei categorii de oameni pe care în mod constant a ignorat-o, de cele mai multe ori cu bună știință. De ce a ignorat-o? Păi e simplu - această categorie este dominată de oameni care nu pun botul la vrăjeală ieftină în general și sunt oameni care nu te votează pe tine politician dacă le promiți un 1% reducere de taxe sau mai-știu-eu-ce mărunțiș, în timp ce pensionarii - de ce să nu recunoaștem - vor vota în bloc un politician care le acordă o mărire de 50 de lei la pensie.
Un alt motiv este că nevoile acestora sunt ceva mai complexe - necesită gândire pentru a elabora un model de abordare - fie el de stânga, sau de dreapta; în timp ce bugetarii sunt ceva mai ușor de cooptat.
Ar trebui să nu ne mai ferim atât de des să spunem cu subiect și predicat că majoritatea bugetarilor n-ar putea rezista în mediul privat concurențial în timp ce reciproca e adevărată. La fel cum ar trebui să nu ne mai ferim atât de des să spunem că pensionarii beneficiază de prea multe privilegii - în special în condițiile în care mulți dintre ei s-au pensionat în regim semi-fraudulos. E o realitate pe care ne facem că n-o vedem prin apel constant la sentimente pentru că toți avem pe cineva în familie care a ieșit la pensie „cu ordonanța” dar asta nu schimbă cu nimic faptul că acei oameni mai puteau munci dar li s-a oferit un privilegiu de a renunța la muncă și de a sta acasă pe banii statului. La fel cum ar trebui să nu ne mai ferim atât de des să spunem cu subiect și predicat că pensiile sunt acordate pe criterii care n-au nicio legătură cu stagiul de cotizare și cu ceea ce reprezintă de fapt conceptul de pensie, respectiv o remunerație proporțională cu cotizația plătită în timpul perioadei active. Eu am avut în familie caz de acest gen în care bunicul meu, după 47 de ani de muncă avea o pensie cu puțin mai mare decât a bunicii mele cu doar 17 ani de muncă la activ. Nu mai vorbim de cealaltă pereche de bunici din familia mea în care bunica mea a avut o pensie mărișoară de urmaș deși avea sub 10 ani munciți în total.
Toate aceste aspecte sunt realități pe care tinerii le resimt din plin iar acești oameni ar vota un politician care pune punctul pe i și virgula sub ț pe aceste subiecte - numai că nu pune nimeni. Ba mai mult, e considerat „sinucidere politică” să te iei de pensionari și de bugetari, indiferent dacă ai dreptate sau nu. La fel cum e considerat „sinucidere politică” să te legi de clica de paraziți sociali denumită eufemistic „personalul clerical”. Sau de clica groasă de paraziți sociali a asistaților - care nu sunt deloc puțini.
Reportajele televizate reprezintă doar o mică parte din ceea ce-nseamnă pierderile generate de acești paraziți sociali cărora le pute munca și li se oferă alegerea căii de a sifona bani publici. Și da, majoritatea dintre ei sunt țigani. Iarăși un aspect de care ar trebui să ne ferim mai puțin și să-i spunem pe nume. Nu e rasism, e enunțarea realității.
Toate acestea sunt aspecte pe care oameni ca mine le vedem, le simțim, le conștientizăm și vedem cum niciun politician nu le adresează - deși unii dintre noi le scriem aleșilor despre asta - și, mai mult, constatăm că trendul politic merge tot împotriva noastră!
Tot oamenii ca mine sunt bau-bau, sunt rasiști, sunt extremiști sau [introdu termen defăimător corect politic aici] sau pe mă-sa pe gheaţă pentru că îndrăznim să adresăm întrebări pe aceste probleme.

Aşadar, prin introducerea votului obligatoriu s-ar putea ca aceşti bau-bau să vrea să dea curs obligaţiei şi, s-ar putea să nu placă nimănui - nici chiar nouă - ce iese.
Este absenteismul o problemă? Da, cu siguranţă. Este votul obligatoriu o soluţie? Nu, nici acum nici niciodată. Este soluţia pe care o propun eu una bună? Nu ştiu, poate. Ce ştiu însă e că soluţia pe care o propun eu este mai aproape de principiile democraţiei decât creşterea statismului şi încălcarea drepturilor constituţionale consfinţite prin proiectul de lege al doamnei Săftoiu şi al domnului Ciuhodaru.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

Să râdem cu USL-ul

Deja știe toată lumea că a picat guvernul Ungureanu. Ce să zic... previzibil. Foarte previzibil. Pentru mine asta a fost o veste bună. Orice șpiț în trei litere pe care-l ia PD-L pentru mine e o veste bună. Din păcate, însă, vestea asta bună vine la pachet cu o veste crunt de proastă - la putere vine USL.

În urmă cu aproape două luni mă întrebam cu cine voi vota și am lansat o serie de săgeți și la adresa USL, pe care o consideră o ciorbă sau o struțo-cămilă dacă vreți și în genere o formațiune pe care, ideologic vorbind, n-aș vota-o nici picurat cu ceară. În plus, chiar presupunând că mi-aș călca pe rațiune și aș trece peste evidenta și sus-numita ciorbă, tot nu pot vota USL atâta timp cât are în componență o listă imensă de politicieni pe care eu i-am declarat eminamente indezirabili și nevotabili sub nicio formă în viața asta.
Mulțumesc lui Steve pentru poză. Este probabil cea mai bună reprezentare pentru basmul cu care suntem îndoctrinați de mici cum că „votul tău contează”. Poate-ar conta dac-ar fi și o prezență la vot mai mare precum și o calitate superioară a electoratului, or, ambele condiții nu sunt îndeplinite. Și nu, votul obligatoriu nu va schimba nimic în sensul ăsta sau, în orice caz, nu prea mult. Dar despre votul obligatoriu vorbim altădată.
O dată cu căderea guvernului lui Ungureanu - care a căzut, apropo, ca urmare a trădărilor masive și a plecărilor din partidul prezidențial și înscrierilor în USL, nu din cine-știe-ce convingere a unora că nu se mai putea - la putere a ajuns formațiunea care mai nou are majoritatea, respectiv construcția struțo-cămilică formată din PNL, PC și eternul PSD. Sigur, pe sistemul „îmi dau demisia în 5 minute de la votul din parlament dacă mă suspendă”, și USL-ul s-a lăudat că vine cu guvern și cu program de guvernare la 30 de secunde de la demiterea lui Mihai Răzvan Ungureanu. Eh... au trecut deja aproape 4 zile și încă nu. Mâine e 1 mai... deci mai așteptăm. Ce știm sigur e că la Justiție are mari șanse să rămână domnul Predoiu - care, apropo este în funcție de pe vremea lui Tăriceanu, din februarie 2008. Fabulos! Bag seamă că penitenciarele, care sunt în subordinea domniei sale, și sistemul juridic de la noi, merg fabulos din moment ce domnia sa e lăsat în pace de toată lumea. Sigur, nu există nicio discriminare împotriva nimănui în sistemul juridic, penitenciarele sunt curate și sistemul corect, mai ales cu bărbații, așa că de ce ne-am plânge?
Nu ne-a dat încă USL-ul o listă clară de oameni pe care va încerca să-i coopteze în guvern, dar a scuipat un soi de program de guvernare pe care realitatea.net îl publică integral și pe seama căruia eu unul m-am amuzat copios și pe seama căruia aș vrea să comentez și să ne amuzăm împreună. Pentru mine „programul” ăsta e un motiv crâncen de nervi dar vom face și puțin haz de necaz. Așadar, să cităm și să ne minunăm.

În viziunea sa despre economie, USL a avansat promisiunea de a face un milion de noi locuri de muncă, astfel încât numărul de angajaţi să devină cel puţin egal cu numărul de pensionari, promiţând, totodată, o creştere economică de 4% anual. Obiectivul de creare a un milion de noi locuri de muncă va fi posibil, în viziunea USL, în principal, prin reducerea costului muncii şi prin scăderea fiscalităţii. USL a promis reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrală a plăţii CAS datorate de angajatori pentru un an, precum şi zero taxe pentru angajarea în regim part-time şi creşterea salariului minim pe economie la 800 lei/lună.

Super! Mai mult statism! Niciodată n-am înțeles-o p'asta cu forţarea notei ca să fie mai mulţi angajaţi decât pensionari. Dar de ce? De ce să nu încurajăm sistemele private de pensii şi cine-a muncit şi-a pus ceva deoparte are cu ce trăi, cine nu, nu.
Acest prim paragraf însă îmi dă şi motive de zâmbit (pe care mi le va tăia scurt în paragrafele următoare, după cum vom vedea) pentru că scăderea fiscalităţii şi eliminarea statului din ecuaţia asta e întotdeauna de bun augur. Însă, mă distrează că nimeni nu observă faptul că taxele în România sunt mai mari decât în Danemarca sau Suedia, ţări recunoscute pentru nivelul mare de taxare şi pentru socialismul lor.
Dacă eu ca angajator vreau să-i dau unul angajat 600 de lei pe lună în mână, pe mine mă costă efectiv treaba asta exact 1024 de lei! Ceea ce înseamnă, de fapt, un nivel de taxare de 42%, având în vedere că eu plătesc 1024 de lei iar angajatul primeşte doar 58% din sumă, adică 600.
Propunerea USL de a reduce CAS cu 5% pentru angajatori va face ca în loc de 1024 de lei în exemplul meu să fie necesari doar 1013 lei (mai precis 1012,8) în loc de 1024. Vai, ce reducere. Într-adevăr o să pornească economia chestia asta!
Dacă taxele s-ar reduce de la 42% la o cotă unică reală de 16%, angajatorii şi-ar putea permite chiar să crească salariile reducându-şi costurile cu personalul! Ei şi-abia atunci ai genera ceva pozitiv în economie şi ai încuraja mediul privat să facă angajări! Dar spune-le asta socialiştilor!
Dar hai să mai râdem puţin:

USL va păstra plafonul de 16% şi va introduce impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale, astfel: cota 8% - până la 800 lei/lună, cota 12% - de la 800 lei/lună până la 1600 lei/ lună şi cota 16% - pentru ce depăşeşte 1600 lei lună. După patru ani de mandat USL promite că TVA va reveni la 19%. USL promite, totodată, deduceri de impozite la jumătate din plata pentru pensie privată şi asigurări private de sănătate, cu plafon stabilit.
De asemenea, USL va introduce cota redusă de TVA la producţia de cereale, pâine, carne proaspătă, lapte şi legume (TVA 24%, din care 9% către buget şi 15% dedus producătorului).

Repet, procentele alea nu sunt reale. Luat în calcul şi ce plăteşte angajatorul, cota reală de impozitare în România este de 42%, nici într-un caz de 16. Iar reducerile alea cu care se laudă USL-ul ar însemna diferenţe de maxim 30 de lei la salarii de peste 1600 de lei/lună şi de maxim 10 lei la salarii mai mici. Într-adevăr, mă dă pe spate că o să-mi pot permite două pachete de ţigări în plus din salariu - poate!
Deduceri de impozite la jumătate din plata pentru pensie privată şi asigurări private? De ce nu eliminarea completă a impozitării? Abia atunci ai stimula cu adevărat responsabilitatea personală a individului şi nu "contractul social" a cărui eşecuri continuăm să le vedem peste tot dar pe care puterea ipocrită şi corectă politic se face că nu le vede atâta timp cât ţine la prostime.
Cât despre TVA,... ce să zic. Uite SUA n-a avut niciodată TVA iar acest aspect este foarte important având în vedere că e unul din principalele motive pentru care marile afaceri şi marile invenţii şi în general marile progrese determinate de capitalism şi de piaţa liberă s-au întâmplat în SUA şi nu în Europa. Pentru că în SUA statul fură taxează cu o mână, maxim două - nu cu 7-8 ca la noi.
Dar hai să mai râdem puțin:

USL promite că va acorda şi un card de credit pentru IMM-uri cu valoare cuprinsă între 5.000 şi 100.000 de Euro şi că va capitaliza CEC şi Eximbank. Viziunea USL asupra guvernării, în domeniul economic, cuprinde şi plafonarea împrumuturilor guvernamentale pe piaţa internă. De asemenea, contractarea unor împrumuturi externe nu se va mai face decât pentru investiţii. USL promite, totodată, să restructureze ANAF, Garda Financiară şi Vama şi să desfiinţeze 6.000 de posturi numite politic în perioada 02009-2010. De asemenea, USL promite să plafoneze cheltuielile cu bunurile şi serviciile la minus 50% din valoarea actuală, să adapteze acordul actual cu FMI şi să negocieze în 2013 un nou acord cu FMI.

Oh da, hai să împrumutăm IMM-urile cu garanții din bani publici. Sună bine? Da, dar doar în teorie. În practică mereu sună prost. Și asta din simplul motiv că majoritatea IMM-urilor nu se vor califica iar asta va crea o concurență neloială suplimentară, pe lângă concurența generată de faptul că unele firme au abonament la conducta cu bani publici (contracte nu tocmai avantajoase cu statul) în vreme ce firme ceva mai serioase sunt trase pe fese masiv de controale și supracontroale de la ultraînfometatul ANAF.
În plus, cine poate garanta că împrumuturile pentru IMM-uri nu se vor acorda la rândul lor politic? De fapt, eu îndrăznesc să pun altfel problema: Cine pune pariu pe 50 de euro cu mine că împrumuturile astea pe card de credit se vor acorda în proporție de peste 90% pe criteriu politic?
Cât despre cheltuieilile cu bunurile și serviciile ale statului,... hai să fim serioși. Dacă ne uităm cu rigurozitate la cifre constatăm că tăierea finanțării către Corporația Ortodoxă Română ar lăsa loc și pentru o triplare a cheltuieilor cu bunuri și servicii și tot ar mai rămâne bani și de-un spital-două.
Dacă chiar vrei să stopezi risipa de bani publici, te uiți să vezi cum kilometrul de autostradă prost construită costă triplu decât în Macedonia, te uiți cum pe biserici se cheltuie de 20 de ori mai mult decât pentru știință, te uiți cum pe proiecte inutile precum priamida cu weceu sau catedrala cu buncăr sau te uiți cum Facultatea de Studii Europene are 15000 de euro buget de PR în timp ce majoritatea școlilor din România nu au un laborator de fizică sau chimie de bun simț.
Vrei să desființezi 6000 de posturi din ANAF sau vamă? Mai pune un zero la cifra aia și pe-urmă mai discutăm despre realism.
Hai să mai vedem ce mai visează promite USL-ul:

USL are în vedere, de asemenea, crearea a 50.000 de noi locuri în grădiniţe şi creşe până în 2016. Viziunea USL în ceea ce priveşte administraţia prevede că funcţiile politice se vor limita doar la miniştri şi la secretarii de stat, Uniunea având în vedere ca în prima lună de guvernare să modifice Legea-cadru a descentralizării. Pe de altă parte, USL şi-a propus să desfiinţeze Ministerul Dezvoltării, având în vedere că din 2012 se realizează trecerea de atribuţii şi de competenţe de la Guvern către regiuni.

Normal, dacă l-au luat pe Dugulescu la ei și sunt premize de neo-decreței, trebuie și-așa ceva. La fel a făcut și Ceaușescu după decretul 770.
Personal nu am o opinie formată despre subiectul creșe și grădinițe. În principiu poate fi un lucru bun dar nu sunt convins că statul ar trebui să facă asta și nici nu sunt convins că ar trebui să fie gratuit, ba dimpotrivă. Spun asta pentru că atunci când e „gratuit” de fapt prețul serviciului respectiv crește considerabil (ca orice serviciu subvenționat) dar și pentru că atunci când nu-i costă efectiv pe părinți aceștia sunt încurajați să-și semi-instituționalizeze copiii de mici creând rupturi majore între familie și copii. Spuneți-mi tradiționalist sau cum vreți dar sunt de părere că noțiunea de „cei 7 ani de-acasă” nu înseamnă „cei 7 ani de semi-instituționalizare în creșe și grădinițe” ci chiar „cei 7 ani de-acasă”.
Și nu-mi spuneți vă rog că „e bun pentru socializare” că știți foarte bine că e o vrăjeală. Poate socializa liniștit și în propriul cartier/sat și va avea oricum dup-aia minim 10 ani în care alții să-i facă programul și să-i dicteze ce să gândească, ce-are voie să spună, ce-are voie să gândească și în general să-l ruineze ca individ - pentru că da, școala ruinează personalitatea și mai ales creativitatea din om.
Argumentul pentru desființarea Ministerului Dezvoltării mi se pare amuzant. E drept, nici nu puteau să spună la televizor că-l desființează ca să încurce prietenii Elenei Udrea care și-au făcut ONG-uri și firme-căpușă și s-au abonat confortabil la conducta cu bani publici din direcția sus-numitului minister.
De-aici încolo, însă, „programul” USL devine horror:

USL îşi propune, de asemenea, să comaseze terenurile agricole şi să realizeze gratuit cadastrul pentru acestea.
Mai mult, USL îşi propune ca, până în 2020, să construiască 1.200 de kilometri de autostradă.

Ideea de a face agricultură la comun și nu în parcele de câteva zeci de metri pătrați fiecare nu este una deloc nouă și în general nu una rea. Adrian Porumboiu realizează profituri colosale (și plătește un milion de euro pe zi impozit la stat) din agricultură „la colectiv” arendând terenurile și unind parcelele, maximizând astfel capacitatea de producție și, evident, profiturile.
Însă, când statul face chestia asta, aduce mult a CAP-uri și colective. Ceea ce nu văd eu cu ochi buni, din motive evidente.
Cât privește 1200 de km de autostradă... permiteți-mi să mă rostogolesc pe jos de râs.
PSD, în intervalul 2000-2004 a izbutit să facă aproximativ 250km de autostradă. PNL, în 2004-2008 circa 25-30, hai să zicem 50. Deci în 8 ani actualul USL a izbutit fabuloasa performanță să facă 300 de km de autostradă. Acum își propun de 4 ori mai mult într-un interval similar în condițiile în care situația economică s-a înrăutățit iar ei abordează problema cu fix aceiași oameni? Și eu ar trebui să-i cred, sau cum? Unul din motivele pentru care nu mi-s dragi nici PD-L și nici USL este acela că s-au obișnuit să mă ia de prost, pe mine ca cetățean. Pentru ca mai apoi să mă califice pe mine pe rând ca vierme sau huligan când îndrăznesc să nu fiu atât de prost și să pun botul la vrăjeală ieftină.
Dar stați așa că USL-ul poate mai mult:

În ceea ce priveşte turismul, USL are în vedere să scutească trei ani de la impozitul pe profit investiţiile în acest domeniu, să elaboreze un nou act normativ de reglementare a situaţiei plajelor, să amplaseze bariere în larg pentru oprirea algelor, să extindă sezonul estival, să iniţieze programul „Prima piscină”, cu o cofinanţare de la bugetul de stat.

Scutitul de impozit pe profit într-un stat social-asistențial în domeniul turismului și-a arătat „eficiența” în Grecia unde multe hoteluri țineau o aripă „în construcții” și astfel beneficiau de scutiri pentru că aveau un „proiect de investiție în lucru”.
Programul „Prima piscină”? What the fuck? Pe când programul „Prima câcătoare” sau „Primul colier cu cristale swarowski” sau, de ce nu, „primul Vuiton”?!
Trecând peste hilarul „program” constatăm acolo o serie de măsuri care țin de Primăria Constanței mai mult decât de Guvern. Bariere pentru oprirea algelor poate pune CJ Constanța sau Primăria, la fel și extinderea sezonului estival și alte mărunțișuri de-astea.
Dar USL nu se oprește aici:

De asemea, există un document intitulat "Cele 15 propuneri ale USL pentru guvernare", care prevede evitarea situaţiilor în care premierul nu ştie ce documente internaţionale îşi asumă ţara, precum în cazul ACTA.
USL îşi propune un dialog susţinut cu opoziţia, ONG-urile, societatea civilă în legătură cu aderarea la Schengen şi cu MCV precum şi combaterea politizării corupţiei promovate sistematic de către PDL.
Un alt punct vizează combaterea corupţiei guvernamentale şi "stoparea spolieriibugetului de stat" prin modificarea şi aplicarea Legii achiziţiilor publice şi prin exercitarea controlului Curţii de Conturi asupra activităţii ANAF şi ANRMAP.

Așa rău am ajuns? Ne trebuie o lege pentru ca premierul să știe ce-și asumă în numele întregii țării? Bă las-o-n mizda pă-sii de treabă!
Apoi, nu știu ce-i aia MCV! Serios, mă simt un ignorant. Poate mă lămurește cineva. La fel, nu știu ce-i aia ANRMAP. Prea multe inițiale, nu-mi vine în minte o explicație porcoasă. Zău, lămuriți-mă și pe mine ca să nu mor prost.
În altă ordine de idei, „dialogul susținut cu societatea civilă” înseamnă în versiunea socialistă de fapt dialogul cu cei care sunt de acord cu noi. E o chestie care se poate verifica în orice țară cu guvernare de stânga. Două exemple: În Suedia, când s-a dezbătut modificarea Aektenskapsbalk (un fel de Codul Familiei) nu au fost primite la dezbateri ONG-uri precum cea care a făcut filmul Raetten att vara pappa[varianta cu subtitrare în engleză aici]. Analog, în Marea Britanie, când s-a pus problema modificării legislaţiei în domeniul imigraţiei, nu au fost primite la dezbateri ONG-uri precum Liga de Apărare Engleză sau orice alt ONG care militează pentru încetarea nebuniei care li se tolerează musulmanilor în prezent şi în numele căreia este cenzurată libera exprimare a populaţiei indigene indignate.
"combaterea politizării corupţiei" poate însemna multe - poate USL va binevoi să clarifice ce vrea să spună prin asta. O să-mi permit să suspend judecata până la clarificări.
Dar USL-ul nu se oprește aici:

Totodată, documentul USL prevede depolitizarea structurilor deconcentrate şi retragerea "Legii Igaş" privind dreptul de a candida al funcţionarilor publici, precum şi revenirea la valorile pensiilor şi salariilor de dinainte de iunie 2010, asumarea unui deficit de 3% convenit cu FMI şi modificarea de urgenţă a Legii responsabilităţii fiscale, care nu conţine niciun articol care să prevadă răspunderea în faţa Parlamentului a celor care încalcă legea.
Programul USL vizează şi reglementarea de urgenţă a actelor normative privind Fondul de Rezervă al prim-ministrului, anchetarea şi controlul "băieţilor deştepţi din energie", respingerea proiectului Roşia Montană, cu "evaluarea corectă pe trei zone: respectul pentru mediu, protejarea interesului naţional şi combaterea corupţiei politice".

Când am spus că roșiamontaniștii au în spate agendă de stânga ați zis că-s nebun. Bă ce chestie, IAR am avut dreptate.
Cât despre funcționarii publici, cu excepția judecătorilor și magistraților, eu aș fi de acord ca toți să poată candida pentru funcții publice. De ce nu? Dreptul de a fi ales parcă era pentru toți. Ba chiar și judecătorii ar trebui să poată candida dar doar independenți - și spun asta gândindu-mă la imparțialitatea de care trebuie totuși să dea dovadă în sălile de judecată.
Cât despre revenirea salariilor la nivelurile din 2010, eu nu sunt de acord ca acest lucru să se întâmple pentru toți deodată. Am scris de mai multe ori aici că ar trebui implementat - și este posibil, fără mare stres - un sistem de salarizare pe bază de competențe.
Spre exemplu unii dintre profesorii din școlile noastre merită încă o tăiere cu 25%, în vreme ce alții ar merita o creștere cu 150% și nu văd de ce acest lucru nu ar fi implementat. Mai mult, un astfel de model ar atrage și oamenii mai competenți către sistem. Căci da, oamenii competenți fug de catedră în sistemul public din cauza salariilor penibile. Însă salarizarea pe criterii de performanță ar motiva oamenii competenți să vină în sistem. Atâta vreme însă cât un profesor care nu știe pe unde curge Dunărea pe hartă are un salariu aproape la fel cu un profesor care scoate olimpici pe bandă rulantă la geografie, competența de la catedrele din România va fi în continuă scădere. Iar mărirea salariilor în bloc nu va schimba mare lucru căci buba mare va rămâne.
În plus, salariile bugetarilor sunt acum foarte disproporționate. Nu mi se pare deloc normal ca un inspector de la ISU, care-și riscă viața în fiecare zi să aibă un salariu mai mic sau egal cu al unui învățător. Pur și simplu așa ceva e aberant. La fel cum un pompier are un venit comparabil cu al unei asistente de spital. Dar asta deja e altă poveste.
Să mai citim din „programul” USL:

USL mai propune pentru guvernare modificarea legislaţiei fiscale, în sensul aplicării unor taxe diferenţiate pe venituri, cu impozitarea până la 10% a averilor mari. Acelaşi document prevede şi creşterea valorii salariului minim la 850 de lei, din asigurări şi venituri suplimentare la buget, relansarea companiilor de stat, "nu prin privatizare pe bani puţini şi comisionane mari, ci prin asigurarea unui management privat, autentic şi prin soluţia clasică şi sănătoasă a retehnologizării".

Acum vor 850 de lei. Mă rog... mai sus parcă ziceau 800. În fine, având în vedere că-i 670 acum... să-i văd eu făcându-l 750 și pe-urmă mai discutăm.
Nu-nțeleg însă asta cu impozitarea cu 10% a averilor mari. În prmul rând, ce-nseamnă averi mari? Dacă-i până-ntr-acolo, sunt maxim 10 oameni în România care au averi cu-adevărat mari. Restul sunt niște pulifrici. Dar nici asta n-ar fi o problemă, problema e modul hoțesc de gândire.
Până la proba contrarie, toți acei oameni cu averi „mari” și le-au dobândit legal, deci plătind o dată taxe pentru respectivele averi. Și ce face USL-ul acum? Vine și le mai fură încă 10% pentru simplul fapt că au îndrăznit să reușească. Atât! Fără niciun alt motiv! Și-apoi ne mirăm de ce marile afaceri aleg să-și mute capitalul în Cipru sau în Insulele Cayman iar afacerea mare în mult mai prietenoasa Bulgarie. Păi de-aia! Pentru că statul român e lacom și spoliază mediul privat! Și e pe cale să devină și mai lacom!
Deci să ne-nțelegem! Ca să rămân cu 100 de lei eu trebuie să produc 120. Scad 16% și rămân aproximativ cu 100 de lei. După care, vine USL-ul și spune că mai trebuie să mai dau încă 10%, adică încă 10 lei, pentru că 100 de lei e mult! Și uite-așa rămân cu 90 de lei, din 120 în condițiile în care eu am muncit pentru 120 de lei. Acesta este principiul! Unora li se pare că e corect, mie mi se pare de-a dreptul hoțesc și înfiorător. Suprataxarea, oriunde pe planetă, a dus la sufocarea economiei - de ce are cineva impresia că la noi e altfel?
Evaziunea fiscală este aproape tot timpul un lucru bun - tocmai pentru că majoritatea statelor au adoptat de mult mentalitatea de hoț, de jefuitor, de spoliator de pe urma profitului realizat prin muncă și creativitate întru redistribuirea resurselor către cei ce refuză să muncească și așteaptă ca alții să fie obligați să le poarte de grijă.
USL continuă și încheie apoteotic:

USL îşi mai propune "descurajarea UDMR în a mai ridica pretenţii şi a mai pune condiţii (inclusiv în ceea ce priveşte scindarea pe criterii etnice a UMF Târgu Mureş". Ultima propunere este adoptarea unei legi electorale negociată cu toate partidele şi susţinută de întreaga clasă politică, precum şi promovarea iniţiativei legislative a USL privind reducerea numărului de parlamentari la 312. Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că punctele principale din programul de guvernare al USL, care priveau o eventuală guvernare după alegerile parlamentare, sunt "perfect valabile" şi acum

La punctul cu UDMR-ul, le doresc succes dar sincer îmi permit să mă aștept la un eșec apoteotic. Atâta timp cât UDMR va prinde mandate în parlament, nimic nu se va schimba în ceea ce-i privește.
În ceea ce privește reducerea numărului de parlamentari, am mai spus-o și-n trecut, mi se pare un cretinism. Economiile financiare sunt nesemnificative din acest demers însă pierderile la nivel democratic sunt uriașe, cel puțin dacă e să fim realiști și să ne așteptăm la un comportament de sictir al parlamentarilor, ca și până acum.
Să nu uităm câte legi cretine au trecut prin „adoptare tacită” printr-o cameră și au fost respinse la limită după ce societatea civilă a remarcat pericolul pe care-l reprezintă. Transformarea parlamentului într-unul unicameral o să fie un dezastru.
Mai mult, ar micșora reprezentativitatea. Sistemul de-acum e foarte bun și are o proporție decentă de reprezentativitate și permite unui parlamentar interesat să vorbească cu cât mai multă lume din colegiul pe care-l reprezintă. Acest lucru însă va fi cu mult îngreunat dacă populația pe care o reprezintă un parlamentar se va dubla peste noapte.
Practic, nivelul și-așa scăzut de responsabilitate în fața electoratului a unui parlamentar va scădea și mai mult, iar asta n-are cum să fie un lucru bun. O să-mi spuneți că „boborul” a votat această reducere însă și eu vă spun că a votat-o printr-un referendum care a fost și nu prea valid (având în vedere prezența la urne) și în urma unei campanii mai degrabă unilaterale a referendumului. Cum ne-cum, prea puțini oameni au îndrăznit să susțină deschis și poziția „NU” de pe referendum, temându-se poate să nu supere „boborul” pentru că de multe ori adevărul doare și adevărul e ceva foarte subiectiv în perioada asta și din ce în ce mai absent din spațiul public.

Domnule Ponta, stimați USL-iști și stimați oameni care sunteți încântați de USL, fără pretenția de a fi un Guru, îmi permit să vă reamintesc că nu de speranță avem nevoie. „Programul” de mai sus e o glumă și o jignire pentru orice minte sănătoasă și cât de cât conștientă de realitatea din jur.
Ok, știm, Băsescu e de porc. Știm și suntem de acord. Ok, știm, PD-L e de porc. Știm și suntem de acord. Hai totuși să depășim momentul și să abordăm mai cerebral lucrurile, se poate? Răspunsul, este „da, dar nu cu USL”.
De fapt, răspunsul meu este „Da, dar nu cu USL, nu cu UNPR, nu cu minoritățile și nu cu UDMR”.
Întrebarea ”Dar cu cine?” rămâne încă valabilă și personal încă nu am un răspuns la ea. Dacă Ron Paul ar fi român, cred că pe el l-aș vota... dar nu e! Oare n-avem și noi un Ron Paul? Și dacă n-avem, atunci poate măcar o Margaret Thatcher sau un Sarkozy. E imposibil să nu existe cineva de tipul celor pe care i-am dat eu exemplu. Sau măcar prin zonă.
Ce e foarte important la noi este că nu există deloc o formațiune de dreapta. Există formațiuni ultraconservatoare (PNG-CD și PRM) dar nu din acelea sunt acum necesare, ci formațiuni de dreapta din colțul din dreapta jos al compasului - din acelea nu sunt deloc. Diferența dintre PD-L și PSD este că PD-L e mai aproape de centru, iar PSD un pic mai departe - dar amândouă sunt de stânga. Iar PNL e chiar mai aproape de centru decât PD-L, dar tot de stânga se manifestă, în ciuda a ceea ce scrie în statut. Singura măsură cu adevărat de dreapta luată de PD-L a fost noul cod al muncii - ATÂT! Cu o floare nu se face totuși de dreapta. În rest, cam toate măsurile sunt profund de stânga - de la creșterea taxelor și până la mărirea zonelor de subvenționare.
Și, dacă nu se poate un partid de dreapta atunci poate măcar actualele partide să se reformeze cumva. Am mai spus-o și-n articolul în care mă întrebam cu cine să votez: Atâta timp cât într-un partid nu există divergențe de opinie, acel partid n-are ce căuta la putere.
E imposibil ca-ntr-o construcție atât de mare cum este USL să nu existe divergențe de opinie. Și normal că ele există, însă sunt tratate superficial și deseori cei care îndrăznesc să aibă o opinie diferită sunt reduși la tăcere sau maziliți.
Nu de mult Mircea Geoană - pe care ca om îl dezapreciez din multe motive însă ca politician nu mă sfiesc să-i recunosc meritele și calitățile care-l recomandă ca ministru de externe sau ambasador - a fost dat afară din PSD iar acest partid și-a dat singur cu tesla-n ouă pierzând funcția de al doilea om în stat (președintele Senatului, adică).
Tot în PSD a fost umilit și „trimis la reeducare” (exact termenul ăsta s-a folosit în public!) un individ care a îndrăznit să pună la îndoială tabuul cu privire la evrei. E incredibil cum chiar n-ai voie să spui nimic care nu este ultrapupincurist la adresa evreilor. Bă nene, de când a devenit obligatoriu să-mi placă evreii? Poate în curând o să punem și-o taxă de 1 leu pe cetățean non-evreu pentru un fond de plăți compensatorii pentru evrei. Compensare pentru ce? Pentru ceva ce s-a întâmplat unor oameni care nu mai sunt în viață și care le-a fost făcut de alți oameni care iarăși nu mai sunt în viață. C-așa e-n corectitudinea politică.
Și dacă la PSD mai înțeleg - fiind vorba de un partid socialist - același lucru l-am putut vedea cu toții și în PD-L, care s-a dat de dreapta deși până în urmă cu 8 ani era în Internaționala Socialistă. Europarlamentarul PD-L Cristian Preda a fost propus pentru excludere din partid pentru îndrăzneala de a arăta cu degetul cretinismele și inconsecvențele lui Boc sau aberațiile aruncate de Băzeus. Până la urmă a fost iertat și acum o susține pe feminista pro-vită Sulfina Barbu în încercarea ei de-a câștiga primăria sectorului 4 al Capitalei. Însă simplul fapt că s-a încercat mazilirea lui și reducerea lui la tăcere spune multe despre ce se-ntâmplă în acest partid.
Și Cristian Preda nu e singurul caz din PD-L.
La fel de sumbru stau lucrurile și în PNL, unde Călin Popescu Tăriceanu e redus complet la tăcere și are statut de membru cotizant și-atât în condițiile în care, până una alta, cu el în frunte PNL a făcut istorie, ba încă și una care nu e deloc de tristă amintire pentru români. Tot de la PNL am putea să ne amintim și de Florin Călinescu, de asemenea exclus pentru că avea altă părere decât Crin Antonescu.

Aceste situații întâlnite la toate partidele - de la cele mai mici la cele mai mari - sunt rodul unei mentalități de tip stalinist - cine nu-i cu mine, e-mpotriva mea sau în varianta mai nouă: ce nu-mi place mie trebuie numaidecât interzis - de care dau dovadă foarte mulți români în general, nu doar politicieni. Uitați-vă numai câți oameni se bucură ca proștii că OTV va fi cenzurat și toți se bucură pentru că sunt de părere că emisiunile de la postul cu pricina sunt un gunoi. De acord cu ei sunt și eu, că emisiunile lui Dan Diaconescu sunt un gunoi. Însă asta nu înseamnă că eu, sau statul sau orice entitate ar trebui să aibă dreptul de a interzice postului cu pricina de a se adresa segmentului de populație care apreciază gunoiul ZeroTevist.
Exemplul cu ZeroTV este elocvent privind mentalitatea dăunătoare pe care o au foarte mulți români - ce nu-mi place mie, să se interzică. Libertatea de exprimare nu înseamnă să se spună lucrurile pe care le apreciezi și cu care ești de acord ci dimpotrivă să se spună lucrurile pe care nu le apreciezi și pe care le detești din rărunchi.
Cetățenii americani se plâng - de multe ori pe bună dreptate - de scăderea libertății de exprimare, în special pe anumite subiecte. Totuși, ați văzut pe cineva să ceară interzicerea postului Fox News când aceștia fac campanie pentru republicani 350 de zile pe an? Sau l-ați văzut pe Obama sau pe cineva de la Partidul Democrat cerând interzicerea sau amendarea Tea Party când aceștia își făceau campanie cu 4 luni înainte de a începe campania efectiv și ziceau nasoale de Obama? Nu, dimpotrivă! Reacția a fost una simplă: „Păi... e dreptul lor să zică și dreptul nostru să nu fim de acord. Vom comenta mai multe în campanie” - și gata!
Acest gen de mentalitate, al pluralismului ideilor în propria organizație - fie ea partid sau ONG - nu prea se practică la noi. Ușor-ușor, firmele private încearcă din răsputeri - de multe ori fără succes, dar continuă să spere - să implementeze acest lucru în interiorul lor pentru că s-au prins că pluralismul ideilor duce de multe ori la maximizarea profiturilor.

M-am lungit foarte mult dar mi-am permis acest lucru pentru că scriu rar despre politica românească în acest mod - despre partide, despre oameni politici în general, etc. Asta și pentru că nu mă consider un bun analist politic dar și pentru că am încetat de mult să mai fiu atât de naiv încât să cred că e doar vina politicienilor și m-am împăcat într-o oarecare măsură cu ideea că ne merităm conducătorii pe care-i avem.
Problema nu stă în faptul că democrația reprezentativă nu funcționează. Sigur, are carențele sale dar, cu tristețe constat că majoritatea politicienilor pe care-i avem chiar reprezintă foarte bine mentalitățile și gândurile pe care le au majoritatea celor cu buletin românesc. Un prim pas ar fi să nu ne mai ferim de adevăr - un proces teribil de greu într-o societate obișnuită cu ipocrizia dusă la rang de doctrină de partid și de stat atât în România cât în general la nivelul U.E.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.